Zâmbetul în chestiune are rolul de a ne reaminti de Mircea Geoană „prostănacul“ lui Ion Iliescu. Porecla „prostănacul“ este mai mult decât răutăcioasă: virală şi malignă, ne-a modelat definitiv percepţia despre liderul PSD. Iar gurul comunist a avut grijă să acţioneze în aşa fel încât să-l pună permanent pe Geoană în poziţia de a-şi confirma renumele, minimalizându-l şi contrazicându-l. I-a subminat autoritatea în partid şi cea publică printr-o subtilă, dar eficientă gherilă de tip bolşevic.

Lui Ion Iliescu, un vrednic ucenic la şcoala leninismului, nu-i trebuie armate de şoşonari care să-l răstoarne pe Mircea Geoană din funcţia ce crede că i se cuvine, a fost de-ajuns un cuvânt. Prostănacul nu e „prost“, un verdict ce impune seriozitate, e nătângul de haina căruia atârni conserve goale şi-l alergi prin tot satul. Epitetul prostănac ne dispensează de argumente, stimulează ironia şi batjocura, aşa că a devenit normal să-l ironizăm şi să-l batjocorim pe Mircea Geoană la unison. Nefiresc ar fi, în aceste condiţii, să-l luăm în serios.

Ne-a făcut Mircea Geoană să ne prăpădim de râs la iniţierea moţiunii de cenzură împotriva guvernului sau, zilele trecute, când şi-a anunţat intenţia de a declanşa alegeri anticipate? Şi într-o situaţie, şi în cealaltă, Mircea Geoană a procedat politic corect şi în beneficiul partidului. Ambele demersuri au fost însă sabotate de nimeni altul decât Ion Iliescu, a cărui intenţie pare mai degrabă să-l compromită definitiv pe Mircea Geoană, cel care i-a luat locul în fruntea PSD, decât să-l ajute pe Călin Popescu-Tăriceanu. Ideea de a forţa căderea guvernului şi alegerile anticipate nu e deloc proastă pentru PSD: orientează tensiunea din partid spre obţinerea victoriei şi mobilizează forţele locale, primari, preşedinţi de consilii judeţene şi, bineînţeles, baroni.

Pe fondul conflictelor interne, partidul are mai multe şanse să obţină un procent bun dacă alegerile vor fi organizate simultan în mai-iunie decât din alegerile la termen, în noiembrie. Atunci prima şansă o va avea PD-L, partidul pro-prezidenţial, cu cel mai mare potenţial de creştere. Iliescu s-a prefăcut că nu pricepe unde-i avantajul, bolborosind ceva despre „instabilitate“ (pentru mulţi cetăţeni, alegerile par ieşire din instabilitate!) şi a dezminţit existenţa unei asemenea discuţii în partid, lăsându-l din nou pe Mircea Geoană în afara jocului. Liderul PSD a fost făcut să pară ridicol, chiar în ochii propriului său partid, căruia o asemenea strategie nu-i aducea decât profit.

Porecla a contaminat spaţiul public, probabil şi PSD, până la baza partidului. I se datorează lui Ion Iliescu, dar şi preferinţei noastre pentru conducători care bat cu pumnul în masă şi capsează etichete pe reverele adversarilor politici.

Mircea Geoană este prostănac şi pentru că nu e Adrian Năstase, Ion Iliescu sau Traian Băsescu, politicienii ce întruchipează la noi „mitul bărbatului viguros, care e puternic pentru că e singur“. Liderul PSD nu este vreo lumină, dar nici cel mai demn de batjocură politician din România nu-i.