Un om şi-a stropit hainele cu o substanţă inflamabilă, şi-a dat foc şi a sărit în Dunăre, învăluit în flăcări, de pe podul Szabadsag din Budapesta.

Gestul disperat al unui om dintr-o ţară europeană a fost imaginea-şoc a weekendului. S-a întâmplat în Ungaria, dar putea fi oriunde. Valurile Dunării, dincolo de muzica şi de poezia lor, poartă azi şi cine ştie cât timp încă, simbolic, această imagine a deznădejdii.

O dâră de foc în care vezi vâlvătaia Greciei, flacăra tremurată a euro şi fumul înecăcios din România. Acesta e contextul în care guvernul Boc începe o nouă săptămână decisivă, aşa cum au mai fost denumite pompos câteva în ultima vreme. Premierul, împins de la spate de preşedintele Băsescu, pare că îşi tot ia avânt. Mai anunţă ceva. Va zgâlţâi, va reforma, va face, va drege. Dar nu se întâmplă nimic.

„N-ai cu cine!”, pare că ar vrea să spună premierul, dar nu poate. Cel mai bun lucru care i s-ar putea întâmpla guvernului Boc-Videanu- Blaga-Berceanu-Udrea ar fi acela ca moţiunea de cenzură a PSD să fie adoptată.

Spre deosebire de ruşinea din toamna trecută, când Emil Boc&Co. s-au obişnuit cu trântitul în parlament, adoptarea unei noi moţiuni de cenzură ar însemna o ieşire aproape elegantă din scenă. Emil Boc ar putea spune că el a vrut, a încercat, ar fi ieşit bine. Ar deveni martirul care poate spune, fără să fi făcut ceva, că ar fi mutat munţii. Dar Emil Boc nu va avea acest noroc.

Moţiunea de cenzură nu va aduna suficiente voturi pentru că nici măcar iniţiatorii ei nu îşi doresc asta. Pentru PSD va fi doar un prilej de exerciţii retorice stângiste. Aşa cum precizam săptămâna trecută, este bine că Victor Ponta încearcă să-şi fixeze partidul pe culoarul socialist. Este bine pentru clarificarea peisajului politic din România, pentru că struţo-cămilele nu dau nici ouă, nici lapte, nici carne. Dar atât.

Chiar dacă textul moţiunii n-a fost încă redactat, e de presupus că, în afară de populisme încă mai mari decât cele care vor însoţi prezentarea „măsurilor anticriză” pe care o va face Emil Boc în parlament, va acuza de-a valma guvernările de dreapta (ca şi cum guvernul PDL ar fi de dreapta) şi, eventual, va aduce vorba despre soluţii stângiste, gen impozitare progresivă. Nu e bine nici aşa, nici aşa. Situaţia pare fără ieşire.

Ce ai face tu dacă ai avea putere de decizie?, e întrebarea cu care ţi se dă mereu peste ochi. Unele soluţii PNL, inclusiv reducerea numărului de ministere, ar fi bine-venite şi ar avea sens. Nu văd de ce, de exemplu, e nevoie de un Minister al Dezvoltării şi Turismului, cu un buget uriaş. Şi mai creşte!

În urmă cu o săptămână, tocmai primea ditamai Inspectoratul de stat pentru construcţii. Suprimarea acestei instituţii ar lăsa „dezvoltarea”, în cel mai rău caz, la stadiul la care se află beneficiind de minister: la nivelul zero. Şi ar rezulta o economie măcar cât să nu fie „nevoie” să te atingi de banii veteranilor de război, ai foştilor deţinuţi politici sau de alocaţiile pentru copii.

Draftul de ordonanţă de urgenţă pe care îl am în faţă, care se va transforma, probabil, în legea pentru care guvernul îşi va asuma răspunderea, modifică peste 100 de articole şi prevederi din aproximativ 50 de legi, decrete şi ordonanţe de urgenţă. E o trecere în revistă a prevederilor legale care avantajează anumite categorii de bugetari!

Printre altele, am aflat că pensionarii nu vor mai avea facilităţi pentru transport şi că alocaţiile familiale complementare vor fi de 40 de lei pentru familiile cu un copil, 50 de lei pentru cele cu doi copii, ajungând la 60 de lei pentru cele cu patru sau mai mulţi copii. Dar, vorba consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, „reţelele de familie” vor rezolva ceea ce strică guvernul.

Se poate relua vorba aia din obsedantul deceniu: „Fii tare ca o stâncă, nu uita că eşti româncă!”. A vorbi despre toate acestea nu înseamnă stânga. Înseamnă doar a descrie o atmosferă previzibil deznădăjduită. Cu oameni disperaţi şi neîncrezători nu ieşi din criză. Oamenii disperaţi îşi dau foc, nu pun umărul la relansarea economică.