Fără actuala recesiune, tranziţia către o economie eficientă s-ar fi prelungit cel puţin un deceniu. Fără disciplina financiară impusă de Germania şi Franţa întregii Europe, capitalismul de cumetrie şi statul asistenţial ar fi împiedicat dezvoltarea accelerată şi durabilă a României.

Dacă nu s-ar fi confruntat cu dificultăţi economice majore, marile ţări ale Europei ar fi perpetuat, pompând resurse importante, modelul social care a păstrat continentul unit în diversitatea sa. Până acum, susţinerea proiectului european s-a făcut contra-cost. Privilegiile economice au fost cele care i-au convins pe francezi şi nemţi să accepte Uniunea Europeană şi să se reconcilieze astfel după Al Doilea Război Mondial. Au rămas împreună, laolaltă cu celelalte popoare europene, atâta vreme cât piaţa liberă le-a alimentat "cardul de ţară".

Fără excepţie, statele europene au sprijinit proiectul comunitar direct proporţional cu beneficiile de ordin economic de care s-au bucurat. Marea Britanie a refuzat moneda euro, pentru că a avut o liră sterlină puternică, dar a fost foarte cooperantă când a fost vorba să-şi vândă produsele şi serviciile pe piaţa comunitară, neîmpovărată de taxe vamale. City-ul londonez, centrul financiar al Europei care furnizează Marii Britanii aproximativ 30% din PIB, a huzurit de pe urma nerespectării, de către majoritatea ţărilor europene, a celor convenite la Maastrich încă de la începutul anilor 90: deficit bugetar de 3% şi nivel de îndatorare al statelor de maxim 60% din PIB. Membrii fondatori au ţinut în viaţă Uniunea Europeană, păstrând echilibrul puterilor într-un veritabil concert care l-ar face invidios chiar şi pe principele von Metternich, mânaţi de un pragmatic mercantilism. Majoritatea progreselor făcute de Europa în ultimii douăzeci de ani, în sensul consolidării Uniunii, s-au datorat beneficiilor pieţei libere, care a asigurat prosperitatea cetăţenilor ei. În anumite ţări, unde nivelul de dezvoltare economică nu a ţinut pasul cu ţările puternice, decalajele au fost eliminate prin bunăvoinţa birocraţilor de la Bruxelles, care au închis ochii la nerespectarea criteriilor de convergenţă.

Pentru prima oară de la crearea UE, statele membre se află în situaţia de a o susţine fără a se uita la portofel. Ipocrizia nu-şi mai are locul în noul context economic. Pentru a reuşi, esenţială este reclădirea încrederii între ţările Bătrânului Continent. Nemţii trebuie să aibă din nou încredere că grecii nu le vor mai fura banii, francezii şi britanicii trebuie să aibă din nou încredere în nemţi că nu vor să folosească de criză pentru a-şi impune supremaţia economică în Europa, iar olandezii trebuie să aibă din nou încredere că românii vor combate corupţia, pentru a nu risipi puţinele resurse financiare prin conturile borfaşilor de tot felul.

Este imperios necesar ca România să demonstreze partenerilor europeni că este hotărâtă să respecte noile reguli menite a impune o disciplină financiară fără precedent. De aceea, modificarea Constituţiei, în sensul celor convenite la ultimul summit european, este esenţială, în ciuda opoziţiei cuplului Ponta-Antonescu, generată de o abordare îngustă a periculoaselor realităţi europene. Orice tentativă de a ne ascunde după vreo lege specială ne va decredibiliza în ochii Europei. Şi aşa suntem monitorizaţi pe justiţie şi ţinuţi în afara spaţiului Schengen. Încă o dovadă de balcanism şi ne vom da foc la valiză.

Chiar dacă nu era criză economică, România tot avea nevoie de un deficit structural de 0,5% prevăzut în Constituţie, pentru a stopa excesele unor politicieni, pe cât de lipsiţi de viziune, pe atât de populişti. Un astfel de deficit mic îi va sili să pună mâna pe carte, să înveţe cum să acceseze fonduri europene sau cum să stimuleze economia reală. Doar atunci când românii vor produce mult, politicienii vor putea să cheltuiască mult, fie şi pe pomeni electorale. Stimularea economiei va însemna competitivitate reală, acces egal la contractele cu statul. Toate acestea vor ucide clientela politică şi vor însănătoşi România.