Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > EDITORIALUL EVZ: Educaţia şi colacul de pe WC
EDITORIALUL EVZ: Educaţia şi colacul de pe WC

EDITORIALUL EVZ: Educaţia şi colacul de pe WC

Francezii se pregătesc să trimită la Bucureşti noi "loturi" de români de etnie romă, care-i încurcă. Doi părinţi români din trei vor să-şi trimită copiii să studieze în străinătate.

De ce e văzută România ca un fel de batalion disciplinar? De ce regretă părinţii că n-au plecat din ţară şi îşi doresc ca măcar copiii lor s-o facă? Iată, probabil, cel mai teribil semn că lucrurile merg dezolant în ţară şi că speranţele au devenit doar dovezi de naivitate.

În prima zi a noului an şcolar, o zi de 13, au lipsit, cu mici excepţii, festivităţile organizate de obicei în cinstea politicienilor. Nu, asta nu înseamnă că mai-marii zilei au fost brusc loviţi de decenţă şi bunsimţ. A fost un soi de "ordin pe unitate" menit să-i ferească pe liderii PDL de huidulielile de care au cam avut parte în ultima vreme. Printre cei care "s-au riscat" au fost cei doi F: ministrul educaţiei şi vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur. Amândoi au ales locuri sigure (Funeriu la Arad, Flutur la Suceava), amândoi au generat acelaşi tip de discurs în care principiile corecte s-au transformat în lozinci ("să trecem de la toceală la un învăţământ bazat pe competenţe" – Funeriu, respectiv "elevii trebuie învăţaţi să înveţe" – Flutur).

Între timp, la Fâstâci (Vaslui), peste o sută de elevi au început cursurile, în al treilea an consecutiv, în cantonul silvic de la marginea pădurii şi în clădirea fostului dispensar medical (vechea şcoală a fost dărâmată, iar pentru cea nouă nu mai sunt bani), iar la Holdea (Hunedoara) copiii din sat învaţă, tot de trei ani, într-un container lung de cinci metri şi lat de trei (pentru că vechea şcoală e prea dărăpănată).

Jurnaliştii prea aleg cazuri răzleţe, prea văd numai aspectele negative. De ce nu vorbiţi despre şcolile autorizate sanitar în care învaţă 90,5% dintre copiii din România, după cum a ţinut să arate ministrul Funeriu? Hai să fim serioşi: ce mare minune e că nouă din zece copii învaţă într-o şcoală autorizată sanitar? I se pare vreo realizare măreaţă ministrului educaţiei dintro ţară membră UE ca, în anul 2010, un copil din zece să meargă la şcoală într-o clădire neautorizată sanitar? Ar trebui să nu doarmă noaptea din cauza asta, nu să se hlizească la televizor.

Realizaţi grotescul situaţiei? Discutăm despre învăţământ raportându-ne la autorizaţia sanitară a şcolii? La numărul de "obiecte sanitare"? Atunci când reforma educaţiei trece prin toaletă şi lasă acolo 9,5% dintre elevi, dezastrul apare în toată splendoarea. (Degeaba are dl Funeriu un proiect de lege a Educaţiei care, pe alocuri, e considerat bun. Dacă partidul lui nu are voinţă politică şi forţă să-l impună, rămânem la numărat colacii de pe toalete.)

Un studiu IRES dat publicităţii în prima zi a noului an şcolar arată că 61% dintre români au o părere proastă şi foarte proastă despre învăţământul din România şi tot 61% vor să-şi trimită copiii să studieze în străinătate.

Sondajul arată şi cauzele degradării: învăţământul românesc e axat pe informaţie şi mai puţin pe formarea de competenţe (cred 78% dintre cei chestionaţi), profesorii sunt prost plătiţi (86%), slab pregătiţi (51%), ceea ce face ca absolvenţii de facultate să fie şi ei slab pregătiţi (71%) şi diplomele să nu aibă nicio valoare (77%).

Dascălii nu sunt nişte sfinţi. Poţi preda din pasiune un an, doi, sperând că, la un moment dat, munca ta va fi răsplătită cum se cuvine. Dar trebuie să fii cu adevărat un sfânt ca să treci senin cu vederea faptul că, în campania electorală din 2008, ţi se spunea că vei primi o leafă cu 50% mai mare, iar acum, după doi ani, să te trezeşti cu una cu 25% mai mică. Cât timp poţi trece peste aceste detalii, tu, cel care ai de dus la îndeplinire, nu-i aşa, o misiune mai presus de nimicurile de zi cu zi? Ce argumente le poţi aduce elevilor care te văd îmbrăcat cu aceleaşi haine, pentru că nu-ţi permiţi altele, când ei văd, la televizor, personaje la modă cam inculte şi cam agramate, care schimbă "vuittoane" mai des ca apa la flori?

E nevoie, s-o recunoaştem, de ceva mai mult decât de tărie de caracter. E nevoie, măcar, de o brumă de speranţă. Atunci când te sacrifici, e bine să ştii că ai pentru ce. Să vezi Planul la capătul căruia să fie răsplătită valoarea dobândită prin învăţătură, ambiţie, talent şi trudă. În lipsa acestui plan, capătă înţeles drama părintelui care îşi doreşte să-i plece copilul de acasă într-o ţară în care discuţia despre toaletele din şcoală e considerată de prost-gust.