EDITORIALUL EVZ: Cine va culege roadele în cazul unui eşec al USL. Studiu de caz: Vasile Blaga
- Silviu Sergiu
- 5 ianuarie 2012, 23:40
Mărturisesc că nu m-a convins niciodată ipoteza existenţei unui conflict între Traian Băsescu şi Vasile Blaga. Când poliţiştii şi-au aruncat caschetele peste gardul Palatului Cotroceni, iar preşedintele a forţat demisia "Buldogului" din fruntea Ministerului de Interne, m-a frapat duritatea pedepsei aplicate fostului ministru.
Mi s-a părut suspectă apetenţa actualului preşedinte de a-l sancţiona pe cel căruia îi datorează, în mare parte, victoria în alegerile prezidenţiale din 2009. Ministru de interne şi secretar general al PDL la acea vreme, Vasile Blaga a coordonat eficient dispozitivul de partid, astfel că Traian Băsescu a reuşit să-l învingă pe Mircea Geoană la o diferenţă de doar 70.000 de voturi. Desigur, contribuţia Diasporei a fost esenţială, dar victoria nu ar fi fost posibilă dacă democrat-liberalii ar fi pierdut războiul cu PSD în interiorul ţării. Nu -mi pot şterge din memorie nici faptul că ziua demisiei lui Blaga din guvern s-a încheiat cu o scenă desprinsă parcă din filmele ruseşti. Seara, după ceremonia de predare a mandatului, Traian Băsescu l-a sărutat pe Vasile Blaga pe treptele Ministerului de Interne.
Mulţi au crezut atunci că a fost un "sărut al cobrei". Ultimele evoluţii din PDL infirmă această ipoteză. Revenirea lui Vasile Blaga la butoanele partidului demonstrează că a fost vorba de o retragere strategică. Alegerea sa în funcţia de preşedinte al Senatului, Revelionul petrecut în compania lui Traian Băsescu, Elena Udrea şi Roberta Anastase echivalează cu o reactivare în forţă a lui Blaga. Misiunea sa va fi de a coordona viitoarea campanie electorală a partidului. Mi-e greu să cred că planurile sale de carieră se limitează doar la acest aspect. Dacă USL va cădea sub pragul de 50% , victoria va fi în mare parte a lui Vasile Blaga. Prăbuşit în opţiunile electorale din cauza măsurilor dure de austeritate, Emil Boc nu va putea pretinde laurii succesului. După ce îşi va încheia mandatul, actualul premier va fi atât de erodat, încât nu va putea fi transformat în artizanul înfrângerii socialisto-liberalilor. De altfel, este de aşteptat ca, după alegerile din 2012, Emil Boc să se retragă din fruntea PDL pentru a-i lăsa locul lui Vasile Blaga, legitimat de sondaje să ocupe o astfel de poziţie. Potrivit barometrului realizat de IMAS în luna decembrie 2011, pentru ziarul "Adevărul", "Buldogul" este creditat cu 14,3% încredere. El este devansat doar de Crin Antonescu, cu 27,1%, şi Victor Ponta, cu 19,6%. Practic, Blaga este politicianul democrat-liberal cu cea mai mare cotă de încredere, el devansându-l chiar şi pe Traian Băsescu, creditat doar cu 12,9% dintre opţiuni.
Retragerea strategică a lui Vasile Blaga din prim-plan a avut, deci, efectul scontat. El a fost mai ferit de procesul de erodare masivă pe care ceilalţi lideri ai PDL l-au avut de îndurat şi a ajuns astfel pe locul trei în topul încrederii. Traian Igaş a fost trimis de partid la conducerea Ministerului de Interne pentru a scoate din foc toate castanele fierbinţi: disponibilizarea bugetarilor, scandalurile de corupţie din vămi, ratarea intrării în Schengen, fărădelegile clanurilor mafiote, care anul trecut şi-au făcut de cap mai abitir ca niciodată. Pe de altă parte, candidatura sa la preşedinţia PDL l-a poziţionat drept lider al opoziţiei din partid. Din postura de "adversar" al tandemului Băsescu- Boc, Vasile Blaga va putea fi, după alegerile din 2012, o solidă punte de legătură cu PSD, formaţiune cu care, după toate aparenţele, democrat- liberalii vor să guverneze. Pentru că nu se identifică, în ochii opiniei publice, cu politicile de austeritate ale guvernului, Blaga va fi politicianul cu care social- democraţii vor putea negocia intrarea la guvernare, fără teama că şi-ar putea dezamăgi electoratul.