Radu Berceanu a fost duminică după-amiază la Spitalul CF 2 Bucureşti. Nu ştiu de ce s-a mai dus. Ce mai avea de văzut?

Ministrul transporturilor e foarte drastic în dat oameni afară când nu mai e nimic de făcut. E specialitatea sa. Taie capete, se spală repede pe mâini şi apoi e foarte perseverent în a nu face nimic.

În schimb, are un talent special în a crea impresia că e călare pe situaţie, că e meseriaş şi că fără el infrastructura României s-ar duce pe apa sâmbetei.

Reţeaua medicală a Ministerului Transporturilor este în colaps de doi ani. Colaps înseamnă imposibilitatea de a susţine actul medical, nu e un cuvânt folosit gratuit. Treaba era dureros de clară.

Ministrul ştia foarte bine că spitalele CFR aveau bani cel mult pentru salarii şi atât. Adică fondul de salarii reprezenta 95% din bugetul spitalului şi gata, orice discuţie devenea inutilă. Ştia că fondul de asigurări al transportatorilor e prăbuşit şi că niciun calcul nu mai putea oferi vreo soluţie salvatoare. Radu Berceanu ştia şi că spitalele CFR aveau contracte încheiate dezavantajos cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (care a înglobat oarecum Casa Transportatorilor), pentru că reprezentau o povară în plus pentru un buget central foarte mic.

Această reţea a devenit un fel de fiu vitreg pe care îl tot împingi spre marginea mesei până speri să cadă de pe scaun. Faci asta pentru că deja eşti sătul de câţi flămânzi se îngrămădesc la acea masă.

Radu Berceanu ştia că un spital CFR avea un buget de două ori mai mic decât un spital judeţean, raportat la numărul de paturi. Adică, imaginaţi-vă resursele limitate ale unei clinici subordonate Ministerului Sănătăţii şi apoi tăiaţi la jumătate pentru a înţelege în ce hazna se aflau spitalele feroviare. Ministrul Berceanu ştia, dar nu l-a interesat, pentru că încă nu murise nimeni.

Noi vrem autostrăzi, nu-i aşa?, nu le putem avea pe toate. Ghinion, nici măcar un kilometru de autostradă nu se mai construieşte. De aceea, nu ştiu la ce ajută să te duci la locul crimei când n-ai făcut nimic să previi desfăşurarea nefastă a evenimentelor. Poate doar ca să-ţi satisfaci o curiozitate morbidă.

Chiar dacă au medici buni, spitalele CFR au devenit Case ale Groazei, cu o situaţie financiară disperată comparativ cu spitalele judeţene (unde situaţia e doar rea), iar a intra acolo însemna un risc suplimentar pentru pacienţi.

E ca şi cum ţi-ai propune să traversezi o autostradă la oră de vârf, iar Radu Berceanu ţi-ar zâmbi de pe partea cealaltă. M-am ocupat în primul rând să vă informez că nu e indicat să staţi prea mult în preajma unui spital CFR şi am explicat de ce.

Acum vă spun că toată ancheta de la CF 2 Bucureşti nu va folosi la nimic. Ce era important s-a aflat. Spitalul nu avea buget de dezinfecţie, iar seringile şi le cumpărau asistentele singure. E un circuit de capital instituţionalizat - corpul medical investeşte în consumabile recuperându-şi apoi banii de la pacienţi. Un troc în natură demn de epoca primitivă, cu riscuri letale.

Dacă vor să facă ceva pentru aceste spitale, competenţii din guvern să le aloce urgent nişte milioane de euro. Să nu începeţi să strigaţi că nu este de unde, pentru că în România încă se risipesc mulţi bani. Întrebaţi-l pe Jeffrey Franks, de la FMI, să vedeţi ce spune. Sănătatea a primit anul acesta 3,2% din PIB, cu un miliard de euro mai puţin decât se prevedea în anii din urmă.

Situaţia e dramatică, lucrurile nu funcţionează, sistemul se va prăbuşi. Discuţia e simplă: guvernul trebuie să transmită clar poporului dacă optează pentru mai mulţi bani în Sănătate sau dacă nu îl consideră un domeniu prioritar. E o alegere bărbătească: renunţăm la alte lucruri şi vă oferim condiţii mai bune în Sănătate. Sau nu, cum vor.

Apoi trebuie tăiat nodul gordian al reformei, dacă au curaj să guverneze: descentralizarea spitalelor orăşeneşti, transferarea responsabilităţii la nivel local, strategie clară pe prevenţia îmbolnăvirii (puşi medicii de familie la treabă, transformarea multor spitale înapoiate în centre de zi), concedierea managerilor cu carnet de partid, informatizarea completă a procedurilor medicale.

Altfel, degeaba a trimis Boc audituri în toate spitalele din ţară. O să sperie inutil nişte oameni care înoată într-o mlaştină din care nu există ieşire. Decât ca medic emigrant în Franţa sau Germania.