EDITORIALUL EVZ: Băsescu promite, Voronin câştigă

EDITORIALUL EVZ: Băsescu promite, Voronin câştigă

Ioana Lupea: „Dacă România nu va fi capabilă să ducă la bun sfârșit misiunea in ternațională asumată de Băsescu, efectul va fi o victorie a regimului Voronin”.

Traian Băsescu a procedat responsabil reţinându-se, până acum, de la orice mesaj public despre Moldova. Dacă discursul de ieri ar fi fost ţinut săptămâna trecută, în faza fierbinte a evenimentelor de la Chişinău, Moldova ar fi intrat imediat pe agenda de campanie electorală a politicienilor români. Iar politicienii în campanie electorală îşi pierd minţile, nu se dau în lături de la nimic pentru un vot în plus. Ca dovadă, reacţiile de după intervenţia din parlament a preşedintelui. Un singur exemplu: libe ralul Varujan Vosganian i-a reproşat că a uitat să menţioneze „idealul reîntregirii înlăuntrul UE”. Exact ceea ce şi-ar fi dorit să audă regimul de la Chişinău pentru a proba „tendinţele expansioniste ale României” şi a înteţi represiunea împotriva celor persecutaţi pentru tentativă de lovitură de stat.

Toate actele ostile ale autorităţilor moldovene împotriva României au avut un singur scop, acela de a obţine un răspuns ofensiv din partea Bucureştiului la care, probabil, aveau pregătit un contrarăspuns. Iar ameninţări au existat. Într-o declaraţie citată de Ria Novosti, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, avertiza că „este important nu numai să condamnăm ceea ce s-a întâmplat, ci şi să luăm măsuri pentru a preveni tentativele de subminare a statului şi a procesului democratic în Republica Moldova”.

Ce înţelege Rusia prin măsuri preventive am avut ocazia să aflăm din experienţele altor ţări estice care luptă să iasă din sfera de influenţă a Kremlinului. Dacă nu cumva propoziţia a fost rostită tocmai pentru a manipula sentimental România, obligând-o să se gândească de două ori înainte să atragă atenţia comunităţii internaţionale asupra abuzurilor puterii din Moldova. Mesajul lui Traian Băsescu s-a adresat acelor cetăţeni moldoveni care îndură teroarea regimului autoritarist de la Chişinău. Lor le face o promisiune, de a cărei îndeplinire face răspunzătoare România.

Şeful statului s-a angajat că autorităţile de la Bucureşti vor face demersuri pentru a-i aduce în faţa justiţiei penale internaţionale pe cei care au executat şi comandat acţiuni criminale. Că vor cere efectuarea unei anchete europene şi că vor analiza, „în conformitate cu normele internaţionale, formele de asistenţă umanitară şi de protecţie pentru cei a căror viaţă şi integritate fizică sunt ameninţate”. Obligaţii mult deasupra posibilităţilor diplomatice ale României care nu a obţinut, până acum, nici măcar o reacţie fermă din partea partenerilor din Uniunea Europeană în privinţa încălcării drepturilor omului de către instituţiile de forţă ale Moldovei.

Dacă România nu va fi capabilă să ducă la bun sfârşit misiunea internaţională asumată de Traian Băsescu, efectul va fi întărirea sentimentului de abandon pe care-l încearcă mulţi moldoveni şi, implicit, o victorie a regimului Voronin. Mesajul pe care puterea de la Chişinău doreşte să-l transmită, prin represiune, propriilor cetăţeni este: „Lăsaţi orice speranţă, voi cei care mai credeţi că Occidentul vă va ajuta”.

Ne puteți urmări și pe Google News