Ioana Lupea: "L-a decorat post-mortem pe Soljeniţân, marele denunţător al minciunii totalitarist-comuniste, dar ia parte senin la farsa regimului de la Beijing".
Cine-şi imaginează că Jocurile Olimpice înseamnă sport este naiv. Traian Băsescu nu este. Va sta alături de Hu Jintao, patronul unui regim care-şi dispreţuieşte cetăţenii, pentru ca vreo două milioane de votanţi să-l vadă susţinând echipa naţională. Doar sportul este noul opium al popoarelor. Băsescu are probleme cu coerenţa. L-a decorat post-mortem pe Aleksandr Soljeniţân, marele denunţător al minciunii totalitarist-comuniste, dar ia parte senin la farsa regimului de la Beijing, copilul postmodern al totalitarismului comunist. Preşedintele a aderat la teoria ipocrită a Chinei şi a Comitetului Olimpic Internaţional - apărarea tuturor regimurilor abuzive - că drepturile omului sunt un instrument politic. Replica ar fi trebuit să-i sune cunoscută din „Epoca de Aur“. Cine politizează jocurile olimpice şi cine îi utilizează pe atleţi în scopuri politice, dacă nu chiar China? „New York Times“ relata că atleţii sunt forţaţi să reprezinte China chiar răniţi grav, eşecul fiind catalogat de Partidul Comunist ca o înşelare a poporului.
Băsescu nu este singurul lider care, pentru popularitate sau pentru afaceri, participă la legitimarea regimului autoritarist de la Beijing. Propaganda olimpică este ultima frontieră a PR-ului politic. George W. Bush şi Nicolas Sarkozy vin şi ei la deschidere, în ciuda protestelor din SUA şi Franţa, preşedintele în exerciţiu al UE ignorând chiar sugestia Parlamentului European de boicotare a festivităţii de deschidere. Cei doi au făcut însă minime gesturi de dezavuare: Bush a condamnat încă lcarea drepturilor omului, iar Sarkozy a promis că se va întâlni cu Dalai Lama. Secretarul general ONU, Ban Ki-moon, cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic Gordon Brown nu s-au lăsat puşi în vitrina Partidului Comunist Chinez, preferând canapeaua proprie tribunei roşii.
Deşi apelurile la boicotarea ceremoniei de deschidere au fost numeroase, ca şi în 1936, înaintea Olimpiadei de la Berlin, au fost ignorate. Să ne amintim că şi Adolf Hitler, care-şi începuse campania de nazificare şi arianizare, a transformat Jocurile Olimpice în spectacol propagandistic. Au fost dezafectate panourile cu mesaje antisemite, iar ziarele au coborât cu un semiton discursul împotriva evreilor, pentru ca Germania să se înfăţişeze lumii ca pacifistă şi tolerantă. Hu Jintao doreşte să arate nu numai forţa economică a Chinei, viitorul ei de mare putere, ci şi deplinul consens intern. Amnesty International arăta că, odată cu apropierea Olimpiadei, autorităţile şi-au intensificat prigoana împotriva ziariştilor şi a disidenţilor.
Jocurile Olimpice înseamnă nu numai politică, ci şi bani, foarte mulţi bani. Doar parcursul torţei a costat Samsung, Coca-Cola şi compania chineză Levono 50 de milioane de dolari. Potrivit „Foreign Policy“, Coca-Cola, McDonald’s, General Electric şi alţi nouă mari sponsori au investit în medie 74 de milioane de dolari fiecare pentru accesul la 4 miliarde de telespectatori-consumatori. Iar eurodeputatul verde Daniel Cohn Bendit l-a acuzat pe preşedintele Franţei că merge la Beijing „să vândă centrale nucleare şi Airbusuri“. Ce valorează în faţa acestor mari mize politice, geopolitice şi economice o populaţie sărăcită, câţiva disidenţi în închisoare şi sute de tibetani ucişi? Apă de ploaie poluată.
Citiţi şi: Primarul olimpic O Olimpiadă cât China!
Recomandările noastre
