Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > EDITORIALUL EVZ: Asasinul de la Cotroceni
EDITORIALUL EVZ: Asasinul de la Cotroceni

EDITORIALUL EVZ: Asasinul de la Cotroceni

Trăim, între două tragedii medicale, iluzia perpetuă a verigii. Ne legăm de următoarea dramă doar pentru a eşua, lamentabil, în golul care acoperă distanţa până la victima viitoare. Iar înlănţuirea aceasta de erori e chiar liantul indestructibil al sistemului. Ce poţi face cu o ţară care nu se mai face bine?

Răspunsul simplu se scrie aşa: nimic. Dacă sunteţi însă în căutarea variantei complicate şi izbăvitoare, puteţi începe de aici: schimbarea începe cu "noi" sau nu mai începe deloc.

Moartea celor patru bebeluşi de la Maternitatea Giuleşti e un prilej de trezire pe care ne pregătim, ca de fiecare dată, să-l ratăm cu inconştienţă. De douăzeci de ani, tragedia se joacă la Bucureşti după coordonatele dramelor antice: compoziţia nu are consistenţă dacă nu există instanţa "ţapului ispăşitor", a vinovatului din oficiu, a celui care preia responsabilitatea colectivă şi o personalizează până la dispreţ.

Mai e ceva dincolo de istoria crudă a celor unsprezece bebeluşi transformaţi în cobaii unui sistem de sănătate capabil să condamne la moarte cu rapiditatea şi cinismul unui criminal în serie? Paradoxal, da, deşi, în nota obişnuită, nu există semnele fecunde ale unei înţelegeri profunde. Însuşi semnatarul acestor rânduri lucrează într-o industrie a cioclilor. O lume perfect indiferentă, dar cu apetit sporit când simte în nări miros de carne arsă.

Un imens carusel de tip OTV se învârte neîncetat de luni seară, invitând poporul să semneze petiţii, să participe, cu masca de oxigen pe faţă, la ultimele clipe din viaţa unor bebeluşi, să deplângă populist în interes politic şi, mai ales, să găsească "ţapul ispăşitor", singurul capabil să ne arunce în spaţiul gol la capătul căruia se află viitoarea dramă.

Când eşti ispitit cu "imagini exclusive" din "maternitatea groazei", ceva s-a deteriorat fundamental. Când eşti chemat să plângi ipocrit pe umărul victimelor, perorând în paralel despre dezastrul unei guvernări care, după ce că ne-a băgat în criză, acum ne mai ucide şi copiii, ceva e dincolo de sisteme, realităţi medicale sau simple drame.

Poate că e normal ca presa să exagereze într-o lume ai cărei actori refuză să părăsească scena în ciuda tuturor evidenţelor. Pentru că doar aici e nevoie ca ministrul sănătăţii să ceară public destituirea conducerii unei maternităţi în care au murit patru copii, iar alţi şapte sunt în stare foarte gravă.

Refuzul constant al responsabilităţii este semnul evident al unui scurtcircuit care nu mai provoacă incendii, precum în cazul Maternităţii Giuleşti, ci un iad căruia îi spunem, dintr-o obişnuinţă proastă, sistem medical. La fel de evident este că schimbarea începe mereu cu alţii şi nu ajunge la noi niciodată.

Medicii sunt de vină pentru că au interese materiale şi dezinterese umanitare. Guvernul e blamabil pentru că nu e în stare să salubrizeze actul sanitar. Băsescu însuşi, ne spune jurnalistul Cristian Tudor Popescu, "nu va vărsa vreo lacrimă pentru copiii morţi, oricât s-ar screme, căci el nu se excită decât la drapel, uniforme şi fanfară".

Oricât de antipatic ţi-ar fi preşedintele României, şi există suficient de multe motive pentru a lipi eticheta incompetenţei gălăgioase la reverul lui Traian Băsescu, nu poţi merge până în punctul în care locatarul de la Cotroceni îşi pune, tacticos, mănuşile asasinului. Sau o poţi face, precum domnul Popescu, crezând că doar şi mai mult cinism poate învinge în faţa cinismului.

Am inventat incubatoarele "doi-în-unu", capabile să se transforme, în câteva minute, în sicrie? Avem secţii de terapie-intensivă dedicate nou-născuţilor prematur în stare să capete funcţiile unui abator? Ne tratăm într-un sistem de sănătate cu performanţe mai degrabă specifice unui program de exterminare? Construim maternităţi "moderne" şi "performante" lipsite complet de orice mecanism capabil să alerteze în caz de incendiu? De vină sunt Băsescu, PDL-ul sau ungurul de la Sănătate. De vină e România, patria cu douăzeci de milioane de certificate de naştere şi nici un cetăţean.

De fapt, pentru că n-am avut niciodată soluţii, am ajuns la un moment dat să credem că trăim, complet nejustificat şi nedrept, un coşmar perpetuu. Spitale sinonime cu moartea, guvernări corupte şi incapabile, un sistem de învăţământ cât o butaforie, zero coeziune socială şi un sistem politic cu reflexe şi metode primitive?

Poate, până la următoarea dramă cu iz de carne arsă, vă întrebaţi dacă nu cumva aţi fost una dintre scânteile care au incendiat, luni seară, destinele unor copii care n-au mai avut nici măcar ghinionul să trăiască în România.

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: