Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > EDITORIALUL EVZ: Adrian Năstase, înotător într-un ocean de ură
EDITORIALUL EVZ: Adrian Năstase, înotător într-un ocean de ură

EDITORIALUL EVZ: Adrian Năstase, înotător într-un ocean de ură

Ieri am scris un comentariu legat de suferinţa lui Adrian Năstase. Câteva rânduri, pe care le-am dorit a fi mai mult o confesiune decât un editorial, scrise dintr-o suflare, fără corectură.

Am scris cum am simţit. A atras multe vizualizări, dar am retrăit un sentiment pe care-l credeam uitat. Am simţit cum mă afundam într-un ocean de ură. O ură care ne macină ca un blestem de aproape două decenii, care nu ne lasă să ne spunem păsurile altfel decât prin înjurături scrâşnite, în care suferinţele de zi cu zi devin bolovani pe care-i aruncăm în obrazul vecinului. Citeam comentariile celor câteva mii de oameni şi mă întrebam de unde atâta înverşunare împotriva Celuilalt.

Zâmbeam amar şi îmi spuneam că am îmbătrânit. Citeam mai departe. Găseam o groză vie şi mai mare. Nici măcar nu mai puteai spune că vorbim de postacii diverselor partide, pentru că aceştia au fost trimişi acasă după alegerile locale. Constatam că nu rezistenţa de acum 20 de ani, atunci când m-am apucat de presă şi lecturam mai departe, tulburat. Dacă-l apărai pe Adrian Năstase erai un uslaş nenorocit, dacă-l criticai primeai imediat calificativul de bă sist jegos. Un ocean de ură. În care nimeni nu părea să înţeleagă că vorbeam despre bucăţi din viaţă , nu despre fragmente de propagandă  În care satisfacţia politică mascată sub sintagma "justiţia a dovedit că este independentă " sau înverşunarea de tipul "numai băsiştii se bucură, dar lasă că văd ei…" îmi aducea aminte de fanatismul războaielor religioase. Sentimentul că lucrurile sunt ireconciliabile, că lupta trebuie dusă până la exterminarea fizică a fost întreţinut de ambele tabere. De la atacurile stupide zilnice de pe televiziunile de toate culorile şi orientările, la discursurile patetico-revanşarde rostite de politicienii care nu reuşesc să devină oameni de stat… Avem parte de un tratament zilnic de ură.

Mă întrebam dacă Victor Ponta, Crin Antonescu, Traian Băsescu sau Emil Boc vor ca urmaşii lor să trăiască într-o asemenea lume. În care băiatul lui Ponta să o urască pe fata lui Băsescu doar pentru că poartă un nume despre care au amintiri urâte. Pentru că acolo se va ajunge. Suferinţa lui Adrian Nă stase ar trebui să le dea de gândit măcar din acest punct de vedere. Să se gândească la el ca un înotător într-un ocean de ură. Care încerca să ajungă pe un tărâm mai liniştit. Numai că la un moment dat a obosit. Şi a încetat să-şi mai dorească să lupte.

Gabriel Liiceanu spunea că "o simplă picătură de iubire poate topi un ocean de ură ". Eu aş fi mult mai modest şi mi-aş dori să găsim nu o picătură de iubire, ci un strop de normalitate. Care să ne facă să ne uităm unii la alţii ca la nişte oameni, nu ca la nişte duşmani. Al căror scalp merită să atârne la cingătoarea învingătorului, doar pentru că isteria a devenit normă în politică.

Aşa cum spuneam şi în comentariul de zilele trecute, mi-aş fi dorit ca ultimele zile să nu fi existat. Să fi putut, în calitate de prieten, să-l sun şi să-i urez "La mulţi ani", să glumim pe seama coincidenţei datei în care s-a născut "Evenimentul zilei", după care să ne vedem fiecare de treburile noastre, normal. Dar deja ştiu că acest lucru nu mai este posibil.