"Ecuatorul chimic" divide planeta: nordul, mai poluat decât sudul
- Adam Popescu
- 3 octombrie 2008, 13:45
Oamenii de ştiinţă au descoperit o barieră climatică, la scară planetară, ce poate bloca poluarea aerului, împiedicând-o să ajungă în sud, arată un nou studiu, potrivit National Geographic.
Numit "ecuatorul chimic", această graniţă lată de 50 de kilometri, separă aerul poluat al emisferei nordice de cel mai puţin poluat al emisferei sudice.
Monoxidul de carbon, un gaz toxic produs de incendii şi de motoarele cu combustie internă, era de 40 de părţi pe miliard, în sud, şi de 160 de părţi pe miliard, în nord, spun cercetătorii.
Particulele de aerosoli, produşi de arderea combustibililor fosili, au fost şi ei la un nivel mai mare în nord. Studiul a fost publicat în Jurnalul de Cercetări Geofizice - Atmosfere.
Se bănuia de mult timp că acest ecuator există. Dar oamenii de ştiinţă se aşteptau să-l găsească în Zona de Convergenţă Intertropicală, o regiune cu furtuni şi nori care înconjoară Pământul aproape de Ecuatorul propriu-zis.
De fapt, ei l-au găsit într-o zonă cu cer senin, la 1.000 de kilometri mai la nord, arătând că împărţirea chimică şi meteorologică a emisferelor nu se suprapune cu Ecuatorul.
Grupul de climatologi care a făcut descoperirea nu îşi propusese însă să descopere "ecuatorul chimic".
Echipa studia cum furtunile tranportă chimicale în Darwin, pe coasta de nord a Australiei.
"Nu era vremea potrivită pentru studiul nostru, aşa că ne-am decis să facem un zbor spre nord pentru a descoperi ce se întâmplă", a explicat Jacqueline Hamilton, de la University of York, England, care a condus studiul. "Atunci am descoperit ecuatorul chimic", a spus ea.
Pe măsură ce avionul se deplasa spre nord, detectorii chimici ai lui au identificat o diferenţă enormă între nivelurile de poluare.
Nu e impermeabil
Însă nu tot ceea ce poluează e automat blocat în nord.
"În cele din urmă, chimcalele pot depăşi bariera dacă ele rămân în aer mai mult de un an", a spus Hamilton.
De asemenea, în timp ce monoxidul de carbon şi mulţi aerosoli vor fi blocaţi, chimicalele care stau mai mult în atmosferă, precum dioxidul de carbon, nu vor fi.
Fenomenul ar putea ajuta la realizarea unei hărţi a gazelor poluante, însă cercetătorii spun că mai au de lucru până când vor înţelege mai bine chimia atmosferei.