EBA, gata pentru europarlamentare

EBA, gata pentru europarlamentare

Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu a anunţat, astăzi, în cadrul unei scurte conferinţe de presă, că este bucuroasă că a reuşit să strângă peste 200.000 de semnături, necesare pentru a-şi depune candidatura independentă la alegerile pentru Parlamentul European.

"Am strâns peste 200.000 de semnături valabile. Au fost judeţe care au trimis şi 15.000 de semnături, iar în Covasna am reuşit să strâng 2.000 de semnături", a subliniat Elena Băsescu.

De asemenea, mezina şefului statului a spus că este "realistă că o semnătură nu înseamnă şi un vot".

Referitor la staff-ul de campanie, Elena Băsescu a precizat că acesta va fi format din prieteni, "majoritatea membri ai Organizaţiei Sectorului 1, din Bucureşti", de unde provine tânăra.

În finalul conferinţei, Elena Băsescu a anunţat, foarte încrezătoare în forţele ei, că va lansa, imediat după începerea campaniei, un site şi un cont bancar.

"Resursele financiare le voi face publice", a încheiat fiica cea mică a preşedintelui.

A plecat din PDL

Elena Băsescu a decis, luna trecută, să demisioneze din Partidul Democrat Liberal şi să candideze ca independentă pentru un loc în Parlamentul European. Ea ocupa, din data de 24 februarie 2008, funcţia de secretar general al Organizaţiei de Tineret a PDL.

"După ce am primt votul Organizaţiei de Tineret, mi-am depus candidatura pentru a ocupa un loc pe lista PDL, în vederea obţinerii un loc în Parlamentul European. A pornit o campanie de presă din care au de pierdut tata şi PDL. Nu vreau ca PDL să fie pus în situaţia dificilă de a alege între mine şi intelectuali, aşa că am decis să demisionez şi să candidez independent. Cu menţiunea că voi reveni după 7 iunie", spunea atunci mezina familiei Băsescu.

CITIŢI ŞI: Elena Băsescu, femeia-copil

EDITORIALUL EVZ: Salvaţi-o pe Elena Băsescu!

ELENA BĂSESCU: "Nu polemizez cu doamna Mungiu. Nu mă interesează"

Elena Băsescu are "susţinerea deplină a românilor din Diaspora"?

Ne puteți urmări și pe Google News