În jurul concursului organizat de primăria Municpiului Bucureștui privitor la logo-ul orașului București s-a produs o mare polemică din multe pricini care merită să fie lămurite.
Se face mare de caz de logo-ul Bucureștiului. E așa o pasiune în dezbaterea publică, încât ai crede că de micul grafism depinde soarta orașului și a locuitorilor săi. Prima imagine câștigătoare a fost descalificată, căci semăna prea tare cu un logo desenat pentru orașul Taipei. Următoarea imagine selectată a stârnit însă la rândul ei comentarii aprinse. Ar fi prea orientală, ar evoca minarete și arcuri de geamie, instrăinându-ne de vocația noastră occidentală sau, dimpotrivă, ar aduce prea mult cu logo-ul unui festival din Bologna. Acuzația de plagiat sau de pastișă plutește și ea amenințător. E clar în tot cazul că problema suscită un interes foarte mare. Există și un premiu consistent care contribuie la prestigiul acțiunii.
Să trecem rapid peste un detaliu. În definitiv, Bucureștiul ar putea avea o sută de logo-uri, după caz. Unul pentru Festivalul Enescu, altul pentru un turneu de tenis, un al treilea pentru un circuit turistic și așa mai departe, ceea ce înseamnă că Primăria nici nu ar avea motive să-și piardă timpul (și banii) cu asta. Fiecare branșă din București și-ar crea logo-ul ei. În definitiv nu poți ”vinde” orașul în întregul său, dar îi poți vinde muzica, teatrul, terenurile de sport, restaurantele, în măsura în care le are. Dacă totuși primarul general laolaltă cu o întreagă comisie de oameni titrați, specialiști în reprezentări vizuale, s-au aplecat asupra problemei înseamnă că există un imperativ al timpului care nu poate fi, pare-se, ocolit.
Ni se pare că ceea ce se caută acum, cu largă mobilizare publică și cu toată controversa care însoțește lucrurile ”importante”, este o anti-stemă. Stema e simbolul unei tradiții, e certificatul de naștere sau de noblețe al unui loc, pe când logo-ul e simbolul a ceva actual într-un concert global de actualități. Un logo este prin urmare o imagine prin esența ei anti-istorică, una care ar dori să prindă identitatea prezentului, ca și cum acesta ar lua naștere spontan, ex nihilo. Sau poate încearcă să separe din sedimentul istoric ceva ce ține prin excelență de prezent și care exprimă ingenuitatea unei vieți trăite exclusiv aici și acum.
Ne puteți urmări și pe Google News
Orașul Brașov, de pildă, a primit și el după deliberări în Consiliul Local un logo, un zig zag cu contur ușor rotunjit imaginând creasta Muntelui Tâmpa desprinsă din pelungirea literei finale V. E o imagine sărăcăcioasă, care nu spune nimic tocmai pentru că refuză istoria. Edilii au vrut cu tot dinadinsul să uite de Piața Sfatului, de Biserica Neagră, de Șcheii cu străduțe întortocheate și Biserica Sfântul Nicolae și să pună în prim plan prezentul și actualitatea. Înțelegem ușor că despre industria de tractoare a epocii comuniste nici nu mai putea fi vorba. De altfel în sprijinul acestei abordări a fost invocat un sondaj din care reiese că abia 10% din cetățenii Brașovului mai cred că trecutul istoric are vreo relevanță.
E clar că funcționează aici imaginea prezentului trepidant și prejudecata după care trecutul este necesarmente întunecat, iar viitorul încărcat de așteptări luminoase. Un logo este expresia vieții de azi și prin urmare trebuie să fie ”original”, să povestească isprava momentului, nu să evoce imagini ”triste” și prăfuite. Prin urmare Brașovul, care se putea defini cu naturalețe prin locurile sale istorice sau care ar fi putut cultiva stema cu rădăcina încoronată, a preferat un grafism aproape asbtract trimițând vag la un peisaj de munte; nu istorie, nu cultură, ci natură pur și simplu.
Se va obiecta că una e stema și alta e logo-ul și că cele două imagini nu sunt niciodată substituibile, pentru că au funcțiuni diferite. Într-adevăr, logo-ul nu este un substitut de stemă, nu e o altă emblemă mai nouă, mai ”actuală”, dar o legătură există prin negație. Un logo este un simbol al unei identități pe ”orizontala” lumii globale, al unei identități fără identitate, adică o anti-stemă.
Tocmai de aceea discuția și mobilizarea publică ni se par cu totul exgerate, căci se referă la ceva cu viață scurtă, ceva care pretinde să fie mereu reînnoit. Un logo nu se poate învechi prea mult fără să-și trădeze vocația, căci el riscă să devină stemă, sau emblemă istorică. Sau poate ne înșelăm cu totul, pasiunea neputând fi investită astăzi decât în ceva efemer.
- Autoare/Autor Horațiu Pepine
Recomandările noastre
