Camera inferioară a parlamentului rus, Duma, a aprobat o lege care prevede amenzi usturătoare pentru cei care protestează și organizează manifestații
Potrivit presei ruse, în proiectul de lege sunt prevăzute amenzi de până la 300.000 de ruble, aproximativ 7.000 de euro pentru cei care participă și până la 600.000 de ruble, aproximativ 14.000 de euro pentru cei care organizează. De asemenea, pentru persoanele juridice amenda e și mai mare ajungând până la echivalentul a 25.000 de euro. Legea a fost adoptată cu 241 de voturi ”pentru”, în timp ce 147 de parlamentari ruși au fost ”împotrivă”. Proiectul a fost propus de Partidul Rusia Unită, aflat la guvernare, și va intra în vigoare după ce va fi supus votului în Camera Superioară a Parlamentului și în Consiliul Federației și după ce va fi promulgată de șeful statului, Vladimir Putin. În campania electorală pentru alegerea președintelui Rusiei, care a avut loc în luna februarie a acestui an, au avut loc mai multe manifestații împotriva lui Putin, iar Opoziția susține că această lege a apărut tocmai din această cauză.