Ţara Galilor a învins Anglia chiar pe "Twickenham" în Turneul Celor 6 Naţiuni
- Adrian Dobre
- 25 februarie 2012, 20:08
Turneul Celor 6 Naţiuni la rugby a programat astăzi două partide din etapa a treia. Duelul rundei a fost cel de pe "Twickenham" din Londra, între Anglia şi Ţara Galilor. S-au impus galezii, scor 19-12, la capătul unui meci cu un final interzis cardiacilor.
Anglia şi Ţara Galilor, echipele care au acumulat punctaj maxim după primele două etape, s-au întâlnit astăzi la Londra într-o confruntare aşteptată cu sufletul la gură în Insulă.
Galezii, care trecuseră până acum de Irlanda, în deplasare (23-21), şi de Scoţia, pe "Millennium Stadium" din Cardiff (27-13), şi-au trecut în cont cel de-al treilea succes. Victoria Ţării Galilor, scor 19-12, s-a conturat pe final, în minutul 76, atunci când, la scorul de 12-12, Scott Williams a reuşit singurul eseu al meciului la capătul unei faze de toată frumuseţea. A fost prima oară când Ţara Galilor s-a aflat la conducere pe tabela de marcaj! La ultima fază a meciului, englezii au fost şi ei foarte aproape de eseu, arbitrul australian Steve Walsh având nevoie de patru minute de arbitraj video pentru a lua o hotărâre: nu a fost eseu! Anglia rămâne cu cele două victorii din primele două runde, cu Scoţia, la Edinburgh (13-6), şi cu Italia, la Roma (19-15).
Neozeelandezul Warren David Gatland, antrenorul Ţării Galilor, nu a putut conta astăzi pe serviciile unui om foarte important, James Hook.
Coechipier cu românii Marius Tincu şi Ovidiu Toniţă la Perpignan, James Hook acuză o intoxicaţie alimentară. Într-o altă partidă, Irlanda a dat de pământ cu Italia la Dublin, scor 42-10, luând şi bonusul ofensiv.
Iată programul etapei a III-a:
AZI Irlanda – Italia 42-10 Anglia – Ţara Galilor 12-19 MÂINE 17.00: Scoţia – Franţa, în direct la dolce sport