Autorităţile din regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov au semnat contracte pentru reabilitarea reţelei de drumuri judeţene în valoare de peste 131 de milioane de lei (31,35 milioane de euro).
Cele 12 proiecte contractate se vor derula prin Programul Operaţional Regional (POR), finanţat de Uniunea Europeană, au anunţat reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Bucureşti Ilfov (ADRBI), la o conferinţă de presă, notează Agerpres.
În total, au fost semnate 54 de contracte valoarea acestora fiind de peste 192 milioane lei.
Pe lângă proiectele de reabilitare a drumurilor judeţene, a mai fost contractat şi un proiect pentru îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, finanţarea ridicându-se la aproape 30 milioane lei.
De asemenea, pentru alte 32 de proiecte destinate sprijinirii dezvoltării microîntreprinderilor s-au solicitat finanţări în valoare de10,5 milioane lei. În cazul unui număr de 8 proiecte destinate IMM-urilor finanţările cerute se ridică la 4,7 milioane de lei.
Până în 2013, România trebuie să folosească cele 4,4 miliarde euro disponibile prin intermediul POR.