Dincolo de neajunsurile inerente, modelul recent sosit în România se impune fără nicio problemă ca nou reper cool pentru autoturismele de oraş.
La sfârşitul lunii aprilie, mult mai târziu decât prin alte părţi, Abarth a intrat pe piaţa din România. Recent, am condus Abarth 500, modelul-vedetă al mărcii italiene şi noul etalon şic urban din tagma autoturismelor de mici dimensiuni.
Deşi are volan, patru roţi, un motor bătăios şi evacuare exact cât trebuie de sonoră, ca să nu devină obositoare, Abarth 500 nu este în primul rând o maşină, ci un accesoriu. Unul deloc ieftin, dar din cale-afară de exclusivist.
Exclusivitate garantată
Cu 17.500 de euro, cât costă versiunea de bază Abarth 500, poate fi achiziţionat vârful de gamă Dacia Duster cu toate opţionalele disponibile. Aceeaşi sumă ar fi suficientă doar pentru o portieră de Ferrari sau Bentley, două modele cu preţuri exorbitante de care nu mai ai loc prin oraş.
Apropo de exclusivitate, doar şapte unităţi Abarth 500 au fost cumpărate pănă acum în România. Plimbă-te cu un Abarth 500. Aproape sigur nu vei mai zări nicio maşină similară. Şi nu e ca şi când am vorbi de un model Lada sau Chery. Dacă e cazul, Abarth se poate asorta fără probleme cu o pereche de ochelari de soare Prada, un sacou casual Armani, un ceas Panerai - ideal Historic Radiomir - şi o pereche de pantofi sport Zegna.
Atunci când este vopsit în nuanţa retro Grigio Campovolo (cu aspect de grund) şi dotat cu jante de 17 inchi cu efect diamant, dar şi cu un set de stickere roşii Abarth 500 arată aproape sublim. Atât de bine încât eşti tentat să ignori neajusurile inerente. Din cauza scaunului foarte înalt, poziţia de condus n-are prea multe în comun cu aerul sportiv al modelului. Pe orice drumuri, cu excepţia celor impecabile, ampatamentul minuscul şi suspensiile rigide transmit fiori în cabină.
În fine, direcţia nu se omoară cu feedback-ul, iar maneta cutiei de viteze nu sprijină cum s-ar cuveni schimbările rapide. Asta nu înseamnă că într-un Abarth 500 nu poţi să te distrezi. Dimpotrivă. În plus, aproape oriunde te-ai duce, vei fi întâmpinat cu zâmbetul pe buze. O singură altă maşină a mai stârnit o reacţie apropiată. Deloc surprinzător, acea maşină a fost un Fiat 500.
ABARTH 500
Lungime (mm): 3.657 Lăţime (mm): 1.627 Înălţime (mm): 1.485 Ampatament (mm): 2.300 Portbagaj (l): 185 Cilindree (cmc): 1.368 Putere max (CP/rpm): 135/5.500 Cuplu max (Nm/rpm): 206/3.000 Viteză maximă (km/h): 205 Acceleraţie 0-100 km/h (s): 7,9 Consum mediu (l/100 km): 6,5 Consum în test (l/100 km): 8,8 Emisii CO2 (g/km): 155 Preţ minim cu TVA (euro): 17.500 Model concurent: Mini Cooper