„Dragnea de Franța” nu vrea să demisioneze! Protejata lui Cioloș, scandal în PE
- Marinache Mihai
- 8 octombrie 2019, 20:24
Sylvie Goulard, care vizează portofoliul de comisar pentru piaţa internă din cadrul Comisiei Europene, a declarat marți că exclude o demisie automată din executivul european, în cazul în care va fi pusă sub acuzare în dosarul privind locurile de muncă fictive pentru asistenţii europarlamentarilor din Mişcarea Democrată Franceză (MoDem).
„Dacă voi fi confruntată cu decizii judiciare, cum ar fi punerea sub acuzare, mă voi întreba dacă pot să continui să-mi exercit în mod eficient mandatul”, notează Goulard în acest document, în care răspunde unor întrebări scrise ale europarlamentarilor însărcinaţi să-i valideze candidatura, după o audiere considerată insuficientă.
„Mă voi consulta apoi, conform codului de conduită al Comisiei, cu preşedinta (Comisiei Europene, Ursula von der Leyen) cu privire la măsurile ce trebuie luate”, a mai adăugat ea.
Desemnată de preşedintele francez Emmanuel Macron, Sylvie Goulard precizează de asemenea că „se angajează să demisioneze” în cazul în care ar fi „condamnată printr-o decizie definitivă pentru o infracţiune ce ţine de exercitarea unei funcţii publice”, informează flux24.
Ea este vizată de o anchetă judiciară în Franţa, într-un dosar cu locuri de muncă presupus fictive pentru europarlamentari din MoDem, anchetă ce a constrâns-o să demisioneze din guvernul francez în iunie 2017.
Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a demarat la rândul său o anchetă pentru aceleaşi fapte.
Sylvie Goulard, care vizează portofoliul de comisar pentru piaţa internă, a rambursat deja 45.000 de euro după o anchetă internă a Parlamentului European, sumă ce corespunde cu opt luni de salariu pentru unul dintre asistenţii săi, pentru care ea nu a putut furniza nicio „dovadă de lucru”. Negând orice „intenţie frauduloasă”, Goulard a explicat, în timpul audierii sale la 2 octombrie, că este vorba de o „problemă de resurse umane”.
De asemenea, Sylvie Goulard a detaliat, în răspunsurile sale, munca sa de consultat contra sumei de „peste 10.000 de euro” lunar, pentru un grup american, Institutul Berggruen, între octombrie 2013 şi ianuarie 2016, pe vremea când era europarlamentar.
„Nu aveam niciun fel de legătură cu activităţile comerciale” ale fondatorului acestui institut, miliardarul germano-american Nicolas Berggruen, a spus ea.