O spun din capul locului: DNA e o instituție importantă a României de azi, a avut reușite notabile în lupta împotriva corupției și în perioada șefiei lui Daniel Morar, și în perioada Laurei Codruța Kovesi și trebuie să fie stindard și pe mai departe.
Am asistat la transformarea sistemului Justiției din 1990 încoace și, ca jurnalist, nu m-am situat niciodată orbește de partea vreunei instituții sau persoane din lanțului celor investiți să apere legea. Prin ceea ce am scris sau am avizat spre publicare la ziarele la care am lucrat, am sprijinit, însă, instituțiile atunci când am considerat că Sistemul s-a angajat în proiecte novatoare, în slujba cetățeanului. DNA a fost una dintre aceste entități apărătoare de drept, care a declanșat o luptă adevărată împotriva corupției în ultimii ani. Evenimentul zilei și cititorii săi, cu toții ne-am situat de aceeași parte a baricadei, convinși că buboiul corupției trebuie să plesnească și societatea să se vindece prin Lege. A fost motivul pentru care, de cele mai multe ori, ziarul se deschidea cu un articol despre o anchetă a DNA.
Spectacolul la care asistăm în ultima perioadă la nivelul luptei împotriva corupției – și care nu-i doar show mediatic! – mă face să aștern aceste rânduri și să atrag atenția, cu cea mai bună credință, că procurorii încep să piardă pe câmpul bătăliei declanșate împotriva corupției.
Care este punctul vulnerabilității lor?! Răspunsul unora dintre noi e simplu: procurorii și polițiștii care- i ajută aplică procedee care ne trimit cu gândul în trecut, când statul de drept și drepturile omului nu încăpeau în viziunea milițienească a „organelor de partid și de stat”. Și atunci spun așa: dragă DNA, atenție la probatoriu, atenție la metode! Ai putea pierde din credibilitate, căci deja s-a instaurat senzația de partizanat politic, iar în tagma judecătorilor bate un alt vânt decât în urmă cu un an-doi în urmă. Ultima intervenție a CSM și comunicatul asociațiilor de magistrați demonstrează exact asta. Dar e și un semn că sistemul de Justiție se demobilizează, se destructurează și că se vor trasa linii demarcatoare între actul acuzării și actul de stabilire a vinovățiilor. În Occident, în democrațiile consolidate, această demarcație există de zeci de ani. Exista și există și la noi în dosarele de drept comun, unde inculpații nu fac parte din clasa politică și nu dispun de imunitate.
Ne puteți urmări și pe Google News
Îmi amintesc de cazul unui infractor recidivist, hoț din buzunare cu cazier bogat, prins de polițiști într-un magazin de pe bulevardul Magheru. Era perioada în care procurorii dădeau mandate de arestare. Hoțul a fost lăsat în libertate fiindcă procurorul a spus că nare suficiente probe, iar judecătorul îl va achita. Polițiștii nu-l prinseseră pe hoț cu portofelul furat din geanta unei femei, iar cei doi martori din magazin declaraseră că l-au auzit pe hoț spunând că portofelul era căzut pe jos și că un polițist îl ridicase. Susținuse în fața procurorului că polițiștii îl știau recidivist și au vrut să bifeze un succes profesional pe seama lui. Nouă, jurnaliștilor, ni se păruse ciudat să nu-l aresteze, însă omul legii și-a menținut poziția și ne-a explicat că el nu face o privare de libertate, pentru care ar putea fi tras la răspundere, doar ca să mulțumească presa sau posibila victimă a furtului. Era exclusă mituirea, fiindcă procurorul era mai presus de orice bănuială. Un caz banal, revoltător poate, dar care arată că probarea faptei fără dubii e cheia succesului într-un dosar penal.
În dosarele de corupție, unde sunt vizate sunt persoane cu funcții importante în stat sau în mediul politic, principiul ar trebui să fie același: probe beton, menite să convingă. S-au strecurat, însă, mari îndoieli când în dosare au apărut, ca principale probe, denunțurile unor arestați sau ale unor persoane cu dosare în lucru la DNA. Ce l-ar face pe un om aflat în pușcărie sau la un pas să intre să refuze să facă delațiuni când i se aduce la cunoștință că, în baza Noului Cod Penal, va beneficia de clemență sau chiar de libertate? Gheorghe Stelian, Cristi Borcea, Dragoș Dobrescu, Florian Walter sunt doar câteva nume de penali care au apărut în ultima vreme ca și colaboratori de marcă ai procurorilor anti-corupție. Uimitoare este și metoda provocatoare, aleasă de procurori, de a-l transforma în informator pe coruptul Nelu Iordache, arestat pentru că a tocat bani publici. Ce credibilitate poate avea acest om ca să fie autorizat să culeagă informații despre Răzvan Murgeanu și în ce situație vor fi puși judecătorii când vor trebui să cântărească declarațiile unor oameni care, de frică, ar fi în stare să spună sau să recunoască orice? Ne întoarcem la practicile comuniste, când milițienii le puneau în cârcă infractorilor și alte fapte, obligându-i să facă recunoașteri mincinoase, doar ca să scape ei de dosare cu „autor necunoscut”?
Dragă DNA, nu te îndepărta de lege, de litera și spiritul ei! Dragă DNA, în numele stârpirii corupției, nu ne transforma într-o țară de informatori! Asta am urât înainte de 1990!
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor
Recomandările noastre
07:42 - O lege nouă perversă
