Fusese în vizită la prietenul său şi în ziua în care acesta s-a aruncat de la etaj, apoi revenise imediat după producerea tragediei. Lui îi împărtăşise Cristian Panait cele mai multe gânduri şi frământări, după eşecul percheziţiei de la Oradea, după ameninţările şefului său, Ilie Picioruş. Mai târziu, mătuşa lui Cristian Panait a povestit ce rol a avut acest prieten al nepotului său, care a încercat să-l liniştească în momentele în care psihicul lui începuse să cedeze.

Legăturile dintre Panait și Ponta

Oameni din anturajul procurorului Panait, surse extrem de credibile din Parchet, mi-au spus în acele zile că acesta ar fi fost presat să ia o anume decizie în unul din dosarele pe care le instrumenta, el fiind implicat în anchetarea senatorului PSD Viorel Gheorghiu și a procurorului Alexandru Lele. Panait era caracterizat ca un tip calm şi echilibrat, bun profesionist şi care visa să facă o carieră frumoasă în magistratură. Era orfan de tată şi singur a muncit mult să se întreţină în facultate şi să intre în magistratură. Şi-a început activitatea ca procuror la Parchetul Buftea. A urmat apoi Judecătoria Sectorului 1, unde a fost coleg cu Victor Ponta. Amândoi erau lectori la Facultatea de Drept a Universităţii Româno-Americane şi făceau parte din echipa profesorului Adrian Năstase. Îi lega o anume prietenie, aşa cum era normal cu doi oameni din aceeaşi generaţie de magistraţi. În anul 2002, Panait era procuror la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul General, iar fostul lui coleg Victor Ponta devenise şeful Corpului de Control al Primului- Ministru.

Vecinii au ieșit din case când s-a pornit alarma mașinii lui Gică Hagi

Un lucru de care puțin își amintesc e legat de vecinii procurorului Panait. În imobilul din str. Luca Stroici locuise cândva și Nicu Ceaușescu cu soția sa, Poliana Cristescu. Atunci, în aprilie 2002, două etaje erau ocupate de familia lui Gică Hagi. Un martor a declarat reporterului de la Libertatea: „Am ieșit când mașinii lui Hagi, atinsă, probabil, de corpul în cădere, a început să-i sune alarma. La doar câteva minute după ce el căzuse, a venit un domn (n.r. prietenul Traian), care vorbea la telefon și a spus „Stai liniștită. Du-te acasă, nu s-a întâmplat nimic. Apoi a început să alunge oamenii care se adunaseră acolo.”

O legendă urbană: „Câinele de Ponta mi-a făcut-o!”

Această afirmaţie, care-l incrimina direct pe Victor Ponta, nu a fost făcută niciodată de mătuşa lui Cristian Panait în faţa unui ziarist care a investigat cazul morţii procurorului în lunile care au urmat. Aşazisa declaraţie a apărut la aproape un an de la tragedie pe un site anchete. ro, care ulterior a fost şters definitiv. Un ziarist de la Evenimentul zilei a preluat acel text atribuit mătuşii procurorului şi l-a întrebat, în 2003, pe Ponta despre acuzaţiile care i se aduc. Iată ce a declarat atunci fostul coleg şi prieten al procurorului Cristian Panait într-un material semnat de Ondine Gherguț și Christian Levant: „Eu n-am cunoscut-o pe matuşa lui Cristi. N-am vorbit niciodată cu ea, nici la înmormântare şi nici de atunci încoace. Cu Cristi nu mai vorbisem de prin octombrie 2001. Nu-mi dau seama exact ce se întimplă, dar probabil că, între timp, pentru că eu n-am tăcut din gură şi m-am trezit să vorbesc că ar trebui făcut mai mult – eu n-am putut să spun mai mult, dar voi ştiti mai mult decât mine -, probabil că acei băieţi au căutat-o pe matuşa lui Cristi şi o femeie în starea respectivă e dispusă să asculte şi să i se spună orice. Probabil că asta păţesc eu că nu am tăcut din gură. Aşa îmi trebuie!(…)

Am fost cu Cristi în multe locuri. Ieşeam seara, împreună cu mulţi prieteni. Nu văd ce era rău în chestia asta. Inclusiv la nunta mea a fost Cristi Panait. Cât despre faptul că l-aş fi tăiat de pe lista de sport… Din contră, eu tocmai am jucat cu el fotbal şi atunci, la fotbal, în octombrie, m-am întâlnit cu el ultima dată. După ce eu am vorbit la Tucă (n.r. emisiunea Marius Tucă Show) că trebuie redeschis dosarul, probabil că aşa mi se răspunde la chestia asta, aşa e jocul. Probabil că ăsta este atacul celorlalţi, ştii al cui, aşa lucrează ei. Eu n-am putut să spun, în discuţia cu prietenii mei, ceea ce cred eu despre moartea lui Cristi. Dar, prin faptul că am spus şi public că nu trebuie lăsat aşa, că omul ăla n-a înnebunit deodată, nu că nu l-a împins nimeni. Nu l-a împins nimeni la propriu, dar la figurat…

Dacă mie îmi spunea cineva că îmi distruge cariera, eu îmi dădeam demisia. El n-a facut asta, el a luat-o altfel. (…) Marea pierdere este nu că sunt eu lovit, ci că se scot ei, cei care ar trebui să răspundă. Adica cei care i-au dat dosarele, cei care l-au pus să schimbe hotărârile din dosare. Pentru mine este foarte simplu. O să spun: am înţeles, trebuie să tac din gură, nu trebuie să mai vorbesc, nu mai redeschideţi nici un dosar, v-aţi atins scopul, dormiţi toţi liniştiţi. Înseamnă că a avut dreptate Cristi. Pentru că aşa se rezolvă problemele in Romania”, a declarat Victor Ponta pentru EVZ, în ianuarie 2003.

ULTIMELE 18 ZILE DIN VIAȚA PROCURORULUI PANAIT

Cronologia aceasta a fost publicată de ziarul Adevărul la aproape o lună de la tragedie și se bazează pe mărturia mătușii procurorului Panait, Eleni Dumitru.

23 martie 2002, sâmbătă: Cristian Panait pleacă, însoțit de prietena lui, Mina, să facă niște cumpărături pentru a-și aniversa, amândoi, ziua de naștere. Plănuiau să facă petrecerea sâmbata următoare, după ce el se va fi întors din Bihor. În jurul orei 20, pleacă la Parchet, ca să-și ia delegația pentru Oradea, unde urma să plece a doua zi. După două ore se întoarce și, pe un ton grav, îi spune mătușii sale: „Habar nu aveți prin ce trec. Când mă voi întoarce de la Oradea, voi fi ori jos, ori sus”.

27 martie, miercuri: Sună acasă și spune că nu știe cât mai stă la Oradea, să nu pregătească nimic de ziua lui pentru colegii din Parchet. În aceeași seară are loc percheziția ratată de la domiciliul procurorului Lele.

28 martie, joi: Îsi sună din nou mătușa și, cu aceeași voce gravă, de nerecunoscut, o anunță că sosește la București în acea seară.

29 martie, vineri: E ziua lui și ia totuși, pentru colegii din Parchet, câteva plăcinte și o sticlă de whisky. Înainte de a pleca, îi spune mătușii că se va duce la procurorul general cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui Lele, întrucât „probele de la dosar sunt contradictorii, se bat cap în cap, astea nu sunt probe”. Ajunge acasă în jurul prânzului, extrem de trist. Povestește că nimeni nu a venit să-l felicite de ziua lui, ba unii colegi chiar i-au pus întrebări „ciudate, stupide”. O colegă i-a dat telefon și i-a urat „să ajungi mare, mare de tot” – iar el, după episodul Oradea, a luat-o drept o cruntă ironie.

30 martie, sâmbătă: Se odihnește și spre seară pleacă la Mina, la petrecere.

31 martie, duminică: Vine acasa în jurul orei 11, abătut. Își cheamă mătușa în baie, dă drumul la apă și îi spune șoptit: „Deplasarea la Oradea nu a fost pentru Lele, ci pentru mine. Mi s-a întins o capcană. Vor să mă scoată nebun. Mi s-a umblat în viața personală, stiu totul despre mine până la clasa a patra”. Matușa încearca să-l liniștească. Cristi Panait se decide să meargă la Rodica Stănoiu, ministrul Justiției, si cea cu care și-a dat licenta, ca să-i relateze concluziile sale în cazul Lele.

1 aprilie, luni: Stă la serviciu până în jurul prânzului.

2 aprilie, marți: Ultima sa zi la Parchetul General. Își ia trei săptămâni de concediu. Revenit acasa, îi spune disperat matușii: „Nu mai sunt magistrat. La ce au scris ei acolo, nu mai pot fi nici avocat, nici jurisconsult. Nu mai sunt nimic, trebuie să o iau de la zero”. După-amiază, procurorul Ilie Picioruș o sună pe Eleni Dumitru și o întreabă dacă nu i se pare ciudat comportamentul lui Cristi. O invita la Parchetul General.

4 aprilie,joi: Eleni Dumitru se duce la Parchetul General, la Ilie Picioruș. Acesta îi induce ideea că, în seara percheziției de la Oradea, Cristi s-ar fi debusolat din cauza presei prezente acolo. Mătușa sa exclude așa ceva: câtă vreme nepotul ei lucrase patru ani în televiziune, nu avea cum să se lase intimidat de o cameră de luat vederi. Procurorul Piciorus îi propune să vină a doua zi cu un psihiatru, care să-l consulte pe Cristi.

5 aprilie, vineri: Ilie Picioruș se duce la locuința din Luca Stroici. Cristi Panait era o umbră, nu mâncase de câteva zile, bea doar ceaiuri. Își roagă insistent superiorul: „Fac tot ce-mi cereți, dar mai dați-mi o șansă”. Ilie Picioruș propune internarea. După plecarea șefului, Cristi se plimbă agitat prin camera și spune că îl doare cumplit capul. Mâinile și picioarele i se înroșesc și devin reci ca gheața. Spre după-amiază, Cristi își revine brusc la normal și pleacă la Mina, unde rămâne peste noapte.

6 aprilie, sâmbătă: Revine acasă pe la ora 11, îi era rău. Eleni Dumitru se duce la logodnica procurorului, ca să afle cum s-a comportat. Află că s-a purtat normal, dar că își punea repetat o întrebare ciudată: „Ce se întâmplă cu mine?”

7 aprilie, duminică: Cristi Panait se duce la biserică, la duhovnicul său, spre a se împartăși. Preotul avea să declare apoi că l-a găsit „debusolat”, că „nu era el”.

8 aprilie, luni: Era ziua în care se punea problema internarii, însă Cristi Panait pare din nou a-și reveni. Își roagă mătușa să aștepte cu internarea până joi. Nu spune de ce, dar Eleni Dumitru bănuiește că el spera ca până atunci să se ia o decizie în cazul Lele, care să confirme rezoluția lui. Speranță, de altminteri, iluzorie: Ilie Picioruș îi spusese deja Elenei Dumitru că NUPul propus de Cristi nu fusese luat în seamă și că cercetările au fost continuate, pentru că oricum Lele „e un pungaș”.

10 aprilie, miercuri: Cristi Panait străbate sufrageria de la un capăt la altul. Matușa și mama sa, chemată între timp de la Târgoviște, nu știu cum să-l mai liniștească. Femeile îl trag disperate înapoi de pe marginea terasei, îi scot hainele de pe el și încearcă să-l calmeze. Totuși, Cristian Panait sare în gol.

Profesorul de psihologie si psihiatrie Florin Tudose declara, în mai 2002: „Este limpede că acest tânăr a avut nevoie, la un moment dat, de un sprijin de specialitate. Șefii lui n-au conștientizat la timp această stare particulară prin care trece, declanșata probabil de dificultățile cazului la care lucra. Nici măcar nu era nevoie să i se fi dat știu eu ce substanțe, era suficientă presiunea psihică. Și asta se întâmplă mai ales la caracterele tari, cum era și Cristian Panait, pentru că oamenii slabi sunt mult mai flexibili, ei se adaptează mai ușor”.