La 18 ani de la dispariţie – în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 -, generalul Vasile Milea rămâne unul dintre cele mai controversate personaje ale Revoluţiei, atât prin ordinele date în timpul revoltei, ca ministru al apărării, dar şi prin prisma variantei oficiale a morţii, sinuciderea. Şi mai puţin cunoscute rămân însă detaliile din biografia sa. Cele legate de suişurile şi coborâşurile carierei militare, de sancţiunile şi promovările pe linie de partid, de caracterizările făcute de superiori şi subordonaţi.

„Evenimentul zilei“, în colaborare cu „Miliţia spirituală“, reconstituie astăzi traiectoria generalului, pe baza filelor din „Dosarul de Partid al Tovarăşului Milea Vasile“. Un document de referinţă care denotă hotărârea fostului ministru al lui Ceauşescu de a intra în Partidul Comunist şi detaliază episodul excluderii sale, pe fondul acuzaţ iilor grave, de abuz de putere şi instigare la furt.

Ura faţă de moşieri


INTRAREA. Pentru a deveni membru al Partidului Muncitoresc Român (PMR, predecesorul PCR –
n.r.), Vasile Milea, pe atunci maior, a depus pe 16 februarie 1955 o cerere la Organizaţia de Bază a UM 04326 Basarabi.

„Studiind hotărârile PMR, (…) mi-am dat seama de ţelul şi scopul măreţ pe care-l urmă reşte să-l înfăptuiască în Patria noastră…“, scria în acea vreme maiorul Milea. Admiterea sa printre comuniştii cu carnet nu s-a făcut însă automat. Au urmat procedurile standard ale birocraţiei de partid: verificarea rudelor şi prietenilor viitorului membru, şedinţele cu prelucrări şi dări de seamă ale candidatului, redactarea la foc automat de autobiografii pentru cei de la Cadre şi referinţele date de ofiţerii care l-au cunoscut. Pentru aceştia din urmă, camaradul Milea trecea drept „unul dintre cei mai pregătiţi“, un om plin de „voinţa de a realiza lucruri cât mai bune“, dar şi un „arogant“ sau un personaj care avea de „lichidat mai multe lipsuri“.

La toate acestea, pe 20 iulie 1955, candidatul Vasile Milea adăuga la dosar şi dovada supremă a profundei sale antipatii faţă de clasele exploatatoare. Antipatie dezvoltată, mărturisea viitorul general, în adolescenţă, când muncea cu familia la lemne, în slujba unui moşier: „În timpul cât am lucrat cu familia mea la lemne la acest mo- şier am văzut o serie de escrocherii pe care le făcea cu muncitorii. Acest lucru m-a făcut să-l urăsc şi mai mult“.

De altfel, aşa cum rezultă din propriile declaraţii din dosar, unele rude ale generalului (r) Milea au continuat, şi după sosirea comuniştilor, să-şi câştige existenţ a ca muncitori forestieri. Ulterior, după aproape doi ani de „probe“, pe 20 septembrie ’57, Vasile Milea a devenit membru cu „drepturi depline“ al PMR.

Pagubă de 700.000 de lei

 
EXCLUDEREA. Respectarea disciplinei de partid nu a fost însă uşoară. Pe 30 iulie 1958, la mai pu- ţin de un an de la debutul efectiv în PMR, ofiţerul Milea, devenit între timp locotenent-colonel, era exclus. Cu câteva luni mai devreme, Controlul Financiar Intern (CFI) descoperise o pagubă de peste 700.000 de lei, iar Milea a fost destituit din fruntea Diviziei 9 Mecanizată „Mărăşeşti“.

I se imputau lipsuri în parcul auto, la carburanţ i, depăşirea normelor de kilometri, o butelie de aragaz, dar şi că şi-a obligat subordonaţii să fure de pe şantiere. În replică, într-o declaraţie din decembrie ’58, ofiţerul se apăra arătând că a acţionat astfel, „conviins fiind că toate acestea ajută la ridicarea nivelului de pregătire de luptă al unităţilor“.
 
„Măi, ceferistule!“

Acuzele aduse pentru retragerea carnetului de partid: furt, bătăi, înjurături şi desconsiderarea activităţilor politice. Iată câteva dintre faptele incriminate în hotă- rârea de excludere, publicată în iulie 1958: „(Milea) a forţat (…) pe comandanţii de unităţi să fure materiale de pe diferite şantiere ale sectorului socialist“, „a luat una butelie aragaz (…) şi nu a plătit-o“, „în relaţiile cu ofiţerii – loviri, jigniri – a făcut ca aceştia să se îndepă rteze de el şi să aibe frică“, „nu a participat regulat la adunările de partid“ şi a „desconsiderat activitatea secţiei politice“. Vizavi de caracterul vulcanic al viitorului şef al Armatei din anii ’80, emblematică e mărturia căpitanului Constantin Iancu: „(…) tov. Lt. col.

Milea Vasile lovea militari, îi înjura şi îi jignea prin cuvinte ca boule, măgarule, du-te dracului şi acestea chiar după ce a fost primit membru de Partid“. A căpitanului Constantin Baciu: „De ofiţeri nu a fost iubit pentru că nu a ştiut să se poarte cu aceştia (…) dimpotrivă, a desconsiderat pe mulţi şi nu a ţinut cont de capacitatea lor, zicându- le uneori «măi, academicianule, ceferistule» etc.“. Dar şi a căpitanului Ioan Niculescu, de la Cernavodă: „Când se auzea că vine tov. Lt. col. Milea Vasile în unitate majoritatea ofiţerilor şi a restului de militari trăiau unele momente de teamă“.

„Bun şi frământat tovarăş“


REVENIREA. Căzut în dizgraţia partidului, acuzat şi de ofiţeri, dar şi de inspectorii CFI, Vasile Milea a urmărit constant să redevină membru de partid. O demonstrează autocriticile, făcute conform procedurilor, şi eforturile de „lichidare a lipsurilor dovedite“. În cele din urmă, a reuşit. Pe 6 octombrie 1960, o hotărâre a Comisiei de Partid de pe lângă Direcţia Superioară Politică a Armatei hotăra „ridicarea sancţiunii (…) şi reîncadrarea lui (Vasile Milea) în rândurile membrilor de partid, fără să i se recunoască vechimea în partid avută anterior“.

Printre argumentele Comisiei s-a numărat şi faptul că, „lt. col. Milea, în perioada care a trecut de la excluderea din partid, a dovedit că este un tovarăş care a fost fră- mântat de situaţia sa din partid“.

22 DECEMBRIE ’89

O moarte controversată

Generalul Vasile Milea s-a născut pe 1 ianuarie 1927, în Lereşti (Argeş). În 1949 a absolvit Şcoala de ofiţeri de infanterie, cu calificativul „bine“, iar în ’52 – Facultatea de Tancuri, cu „foarte bine“. Apoi, a avansat rapid: în 1964, la 37 de ani, era generalmaior, general-locotenent în ’69 şi şef al Marelui Stat Major în 1980. Pe 16 decembrie 1985, cu patru ani înaintea momentului „Timişoara“, Milea a fost numit ministru al apărării. A fost acuzat de reprimarea Revoluţiei, iar Ceauşescu l-a etichetat drept „trădător“.

Dosarul morţii lui Vasile Milea a fost redeschis în 2004, iar în mai 2005 trupul său a fost deshumat de procurori. Într-un interviu din „Jurnalul Naţional“, soţia acestuia, Nicoleta Milea, respingea ipoteza sinuciderii. Ea a invocat şi un ultim telefon dat de fostul ministru, în dimineaţa de 22 decembrie ’89, când ar fi auzit zgomote produse de lovituri, respiraţia grea a generalului şi o împuşcătură.