Podul Prieteniei și relațiile româno-bulgare
- Florian Olteanu
- 20 iunie 2026, 23:02
Podul Giurgiu-Ruse. Sursa foto: Wikipedia/ Gonzosft
Podul peste Dunăre a fost un vis al locuitorilor de pe ambele maluri ale fluviului. „Mulți durară, după vremuri peste Dunăre un pod” scria Mihai Eminescu în Scrisoarea III. Conectarea malului nordic și a malului sudic al Dunării s-a realizat pe poduri în etape istorice diferite.
Podul lui Traian și Constantin cel Mare, podurile de vase
Podul lui Traian de la Drobeta din 103-105 d.Hr, și Podul lui Constantin cel Mare din 328 d.Hr. de la Sucidava au fost capodopere inginerești. Ele au avut scopuri militare dar și economice. Teritoriile nord-dunărene erau conectate cu drumurile comerciale și militare care duceau la Roma.
Perioada medievală a venit cu tradiția podurilor de vase, creații efemere în scop militar. A trebuit să treacă secole la rând până când ideea de a face un pod stabil peste Dunăre să prindă contur.
Podul peste Dunăre și Silistra
Podul a revenit în atenție după 1878. România a preluat Dobrogea și ideea podului s-a reluat. România a dorit Silistra pentru că acolo exista confornația tehnică a solului și subsolului pentru a se putea pune pilonii unui pod peste Dunăre. România va prelua Silistra abia în 1913 când a preluat Cadrilaterul.
Podul nu s-a mai făcut însă până la debutul anilor 50 ai secolului XX. Silistra și Cadrilaterul au revenit la Bulgaria prin tratatul de la Craiova din septembrie 1940. După 1950, URSS și-a propus să consolideze conexiunile terestre între România și Bulgaria.
Construcția Podului Prieteniei
În 1952, doi ingineri și un arhitect, doi ingineri sovietici, V. Andreev, N. Rudomazin și unul bulgar, arhitectul Georgi Ovcharov au proiectat, au început construcția Podului Prieteniei. Podul urma să aibă cale rutieră și cale ferată. A fost proiectat cu o lungime de 2223 m. Podul a fost inaugurat la 20 iunie 1954.
La capetele podului, există câte o pereche de turnuri susținute pe piloni. Uniunea Sovietică a oferit ajutor financiar și de specialitate pentru ca podu să fie gata. I s-a spus Podul Prieteniei, dar în realitate, era o construcție de importanță strategică, menită să conecteze Bucureși de Ruse și de acolo, orașe importante din Bulgaria.
Unicitatea Podului Prieteniei a fost o realitate istorică până în 2013. În anul 2000, România și Bulgaria au decis să construiască podul Vidin Calafat. El trebuia să fie gata în 2010, dar a fost deschis cu trei ani mai târziu, pe 14 iunie 2013.