Dorin Cîrlan: "Iliescu s-ar fi sinucis politic dacă oprea execuţia Ceauşeştilor"
- Adam Popescu
- 11 decembrie 2010, 01:18
Dorin Cîrlan, membru în plutonul de execuţie al Ceauşeştilor, nu crede în autenticitatea decretului atribuit lui Ion Iliescu.
Controversa iscată în jurul documentului pe care Ion Iliescu l-ar fi semnat pe 25 decembrie 1989, comutând sentinţa capitală dată în procesul Ceauşeştilor în detenţie pe viaţă, continuă.
Actul dat joi publicităţii de Asociaţia 21 Decembrie 1989 a stârnit reacţii dure din partea fostului preşedinte. Mai mulţi foşti şi actuali apropiaţi ai lui Ion Iliescu au respins ieri ipoteza autenticităţii documentului.
Varianta e susţinută şi de maiorul în rezervă Dorin Cîrlan, unul dintre paraşutiştii aflaţi în plutonul de execuţie al Ceauşeştilor în acel 25 decembrie 1989. Într-o discuţie purtată cu reporterul EVZ, Cîrlan a indicat că un asemenea decret de comutare a pedepsei i-ar fi adus lui Iliescu sinuciderea politică.
Apropiat al lui Victor Atanasie Stănculescu, el susţine că nu l-a auzit niciodată pe fostul general vorbind despre existenţa unui asemenea document, în condiţiile în care Ion Iliescu nu avea pe 25 decembrie 1989 suficientă putere pentru a decide singur stoparea execuţiei.
"Domnul Iliescu a devenit stăpân pe situaţie abia pe 27 decembrie 1989, când e preluat frâiele de la militari. Până atunci armata a avut pârghiile să-şi salveze propria piele, după ce participase până pe 22 decembrie la represiune. Cel mai mare rău era Nicolae Ceauşescu, nimeni n-ar fi luat în seamă un asemenea decret. Iliescu s-ar fi sinucis politic", susţine Cîrlan.
Mai mult, arată fostul paraşutist, "noi ştiam dinaintea procesului că trebuia să-i executăm". Cîrlan mai are un argument pentru faptul că niciunul dintre cei care preluaseră puterea nu se gândea la varianta comutării sentinţei: "Ceauşeştii au fost executaţi în mare grabă, printr-un simulacru de proces. Pe deasupra şi cu ignorarea totală a procedurii penale, pentru că eu, după pronunţarea sentinţei, am auzit spunându-se «termen de recurs zece zile, sentinţa se execută imediat»".
"Am spus-o şi o repet: e un fals ordinar. E o mârşăvie să spui că în 25 decembrie, ziua procesului şi a execuţiei soţilor Ceauşescu, aş fi semnat un astfel de decret. Am văzut cum mi-au falsificat scrisul. (...) Nu am intenţionat niciodată să iert cuplul Ceauşescu.", ION ILIESCU, fost preşedinte al României