Descendenta familiei istorice Ghika s-a născut în perioada marii naţionalizări, a trăit o bună vreme sub rigorile regimului comunist şi a renăscut în Occident.
Domnica Ghika locuieşte de mai bine de 30 de ani la Paris, însă vine în ţară o dată la două săptămâni, pentru a se ocupa de afacerile pe care le are aici în industria cosmetică, domeniul în care s-a specializat.
Capitala Franţei este cea de-a doua casă, locul unde s-a „refugiat” împreună cu familia sa, lăsând în urmă dictatura comunistă, nu înainte de a simţi pe propria-i piele efectele acesteia. Canoanele boierimii de-altădată
În vizitele dese pe care le face la Bucureşti, Domnica Ghika locuieşte în casa părintească, din apropierea Ambasadei Americane. Spune că de-abia a reuşit să-şi recupereze imobilul naţionalizat, în urma un demers început imediat după Revoluţie.
Şi-a organizat un birou de lucru într-o dependinţă nerenovată a casei, corpul principal fiind închiriat unei firme de avocatură.
Statura Domnicăi Ghika domină cămăruţa de primire. Este înaltă, slabă, cu trăsături nobile, care vin parcă în completarea originilor sale. S-a născut în perioada marii naţionalizări. Tatăl său, fost ofiţer în Marina Regală, a devenit tăietor de lemne pentru a-şi putea întreţine familia, iar mama sa a lucrat la o fabrică de cărămidă şi vindea sânge pentru a rotunji veniturile din casă. S-a născut cu linguriţa de argint în gură
În ciuda greutăţilor îndurate de familiile boierimii de altădată, devenite instant paria societăţii, Domnica Ghika se mândreşte cu faptul că spiritul aristocratic s-a transmis mai departe: „În toată mizeria aia, s-a păstrat un fel frumos de a trăi. Chiar dacă nu aveam ce pune în ele, mâncarea era servită în vase de cristal şi de argint, iar de educaţie beneficiai de când deschideai ochii şi până îi închideai”.
În casa părintească au fost instalate 13 familii cu „origini sănătoase”, cum spune Domnica Ghika, care au redus spaţiul de locuit al familiei sale la câteva cămăruţe, unde au fost înghesuite mobilele şi tablourile. „Dacă ne-aduceau de-ai noştri, era mai puţin penibil”, îşi aminteşte descendenta Ghika.
În prezent, nu se mai regăseşte în stilul de viaţă al României anului 2009: „Când sunt în România, nici nu ies din casă. Vin de la aeroport şi mai ies când plec. Nu mă amuză să mă duc în locurile publice unde sunt agresată la ochi şi la urechi, nu-mi văd interesul. Nu mă duc la restaurant. Trăiesc în Franţa, unde, dacă vreau să mă epateze gastronomia, am unde să mă duc. Aici, chiar şi la cele mai selecte restaurante, nu există niciun rafinament, nicio clasă, este zgomotos, se vorbeşte tare, sună «portabilele», este o chestie care nu mă interesează, fără să trec pretenţioasă. Nu pot să înţeleg cum ţara mea s-a degradat cu o asemenea viteză”. Manechin la Tricodava
Înainte de a părăsi ţara, în 1975, la vârsta de 26 de ani, Domnica Ghika a experimentat meseria de manechin, la fabrica de confecţii Tricodava: „În perioada aceea, manechinăria nu era asociată sub nicio formă cu aventuri de tot felul”. Era mult de muncă, pentru că fabrica lucra mult pentru firme din străinătate şi se organizau des parade de modă şi şedinţe foto pentru reviste de profil. “Era o epocă foarte frumoasă, cu lume bună, n-are nicio legătură cu ce se întâmplă astăzi”. Fugă cu accept tacit
Perioada boemă din lumea modei a luat sfârşit odată cu fuga surorii sale în Germania. Gestul a fost urmat de Domnica Ghika, care a reuşit să plece în Franţa, cu ajutorul lui Jacques Chirac, prim-ministru al Franţei la vremea aceea.
Sora sa, care se mutase la Paris între timp, i-a pus o vorbă bună, şi astfel a putut părăsi ţara foarte uşor, cu ocazia vizitei pe care Chirac a întreprins-o în România: „A fost foarte uşor. Cred că nici dacă nu voiam să plec şi tot plecam!”. La reuşita „deplasării” sale au contribuit şi ceilalţi membri ai familiei Ghika, ocupanţi ai unor funcţii înalte - miniştri, diplomaţi etc. Experienţa franceză
La Paris, şi-a găsit imediat de lucru la o prietenă care comercializa parfumuri la preţ redus, a urmat cursuri de cosmetică, a studiat un an în domeniu în Canada, la Montréal, şi a revenit în Franţa, unde s-a căsătorit cu Jacques Leblay, director de cercetare al laboratoarelor Guerlain. A pus pe picioare propria afacere în domeniul cosmeticii, dar susţine că nu aceasta este principala sa sursă de venit. Domnica Ghika are un fiu, Ştefan Alexandru, care calcă pe urmele părinţilor săi şi studiază chimia industrială la Paris.
În Franţa, a regăsit spiritul boem trăit în anii tinereţii la Bucureşti. Îşi împarte programul între vizite la părinţi, ambii strămutaţi la Paris, ajunşi acum la o vârstă venerabilă, participă la conferinţe, are în - tâlniri cu prietenii, merge la muzee, spec - ta cole, dineuri: „Am o viaţă socială plină!”
IPOSTAZĂ. La o şedinţă foto, ca manechin Foto: Arhiva personală
PRIVILEGIU
Nuntă la castel
Domnica Ghika a avut parte de o ceremonie de nuntă specială, organizată la un castel din secolul al XV-lea, de lângă Versailles, la care au luat parte 120 de invitaţi. Castelul servea drept casă de vacanţă pentru nişte rude tot din neamul Ghika şi a constituit, pentru o perioadă, locuinţa Domnicăi Ghika şi a soţului ei, Jacques Leblay.
FAMILIE. Cu soţul ei, Jacques Leblay
Foto: Arhiva personală
