Doliu în fotbalul românesc. Un antrenor celebru a murit la doar 54 de ani

Doliu în fotbalul românesc. Un antrenor celebru a murit la doar 54 de aniDoliu. Sursa foto: Arhiva Evz

Doliu în fotbalul românesc. Florin Bejinaru, fost fotbalist și antrenor la Pandurii Târgu Joi, a murit la vârsta de doar 54 de ani. Acesta suferea de o boală gravă.

Ultimul antrenor al echipei Pandurii Târgu Jiu, Florin Bejinaru, a murit la 54 de ani. Fostul jucător și antrenor al Pandurii Târgu Jiu suferea de o boală gravă.

„Azi a încetat să mai bată inima celui care a fost soț și tată, Bejinaru Florin Constantin, după o grea și lunga suferință. Drum lin către îngeri!”, a anunțat familia lui Florin Bejinaru.

„S-a stins din viață fostul jucător al echipei Pandurii Târgu Jiu și ultimul antrenor al pandurilor, Florin Bejinaru! Condoleanțe familiei îndurerate din partea celor care l-au cunoscut și apreciat!”, a scris, de asemenea, clubul Pandurii Târgu Jiu.

Sora lui Florin Bejinaru, mesaj sfâșietor: Tumoarea i-a recidivat

Sora lui Florin Bejinaru a anunțat că boala fostului antrenor a recidivat, iar medicii nu au mai avut ce să-i facă.

„Dragi prieteni, ieri, 7 iulie, fratele meu a fost adus acasă de la București pentru că tumoarea i-a recidivat și i-a invadat și emisfera dreaptă, fapt ce a determinat externarea lui pentru a-li găsi liniștea în familie. Eu v-aș ruga, dacă cineva dintre voi/dvs, ar dori să-i transmită vreun mesaj sau orice gând care ar putea să-i bucure sufletul, ca să „plece liniștit”, eu îi voi citi toate mesajele voastre. Vă mulțumesc și… BUCURATI-VĂ DE PREZENT, FACEȚI CE VREȚI, CE VĂ FACE FERICIȚI, NU VĂ MAI ÎNGRIJORAȚI PENTRU TOATE NIMICURILE… după cum vedeți: viața se poate termina când ne așteptăm cel mai puțin”, este mesajul publicat de sora antrenorului.

Florin Bejinaru se lupta cu o boală gravă de câteva luni

În luna februarie a acestui an, când încă era antrenor la Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2, în Liga 3, Florin Bejinaru a fost diagnosticat cu o tumoare cerebrală și a decis să se retragă din activitate. Acesta a fost operat și supus unui tratament, însă organismul său a cedat.

Florin Bejinaru a fost jucător al echipei Pandurii Târgu Jiu. După ce și-a încheiat cariera de fotbalist, a antrenat formația gorjeană de mai multe ori.

Mai exact, Florin Bejinaru a fost antrenorul principal al echipei Pandurii Târgu Jiu până în luna octombrie a anului 2022, când clubul a intrat în faliment. Anterior, a fost și antrenor secund, director tehnic sau director al Centrului de Copii și Juniori la Pandurii Târgu Jiu.