Cunoscuta avocata Monica Anton a încetat din viață, astăzi, 31 mai, la numai 49 de ani. Pe 15 iulie ar fi împlinit 50 de ani.
Monica Anton a fost cunoscută atât în calitate de avocat cât și de viceprimar al municipiului Piatra-Neamț și consilier județean în cadrul Consiliului Județean Neamț.
Ea a fost găsită de soț în locuința ei din localitatea Alexandru cel Bun.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță s-a deplasat la fața locului, a efectuat manevrele de resuscitare însă, din nefericire, fără rezultat.
În această după-amiază, 31 mai 2020, avocata Monica Anton, fost viceprimar, a murit, în locuința sa din satul Bistrița, comuna Alexandru cel Bun. Soțul ei a fost cel care a găsit-o căzută în casă și a sunat la 112. Echipajul medical de ambulanță a resuscitat-o îndelung, dar în cele din urmă nu a mai putut fi salvată și medicul a declarat decesul, la câteva minute după ora 14.
Corpul neînsuflețit a fost transportat la morgă, urmând ca necropsia să clarifice cauza decesului. Va trebui să se stabilească și dacă moartea ei are vreo legătură cu somniferele care erau în camera în care a fost găsită.