Românii nu văd luminiţa de la capătul crizei, mai ales că banii se împuţinează de la o zi la alta, iar preţurile cresc.
Aproape două treime dintre români spun că o duc mai rău din punct de vedere financiar anul acesta, comparativ cu anul trecut, potrivit unui Barometrului de Încredere a Consumatorului, studiul cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România.
Diferenţa dintre păturile înstărite şi cele sărace se face tot mai simţită, iar numărul românilor care spun că o duc mai bine decât anul trecut a scăzut de la 13% la 7%.
Doar 2 din 10 români au încredere că măsurile anticriză luate de Guvern vor avea rezultate pozitive, iar situaţia lor financiară se va îmbunătăţi în acest an.
“Numărul optimiştilor a rămas relativ constant de la începutul crizei economice, atingând valori uşor mai ridicate în vara anului 2009”, se precizează în studiul citat.
Românii şi criza:
- aproximativ trei sferturi dintre români cred că nu este momentul potrivit pentru a economisi
- 84% dintre români nu se aşteaptă să pună bani deoparte în 2010, deoarece preţurile au crescut
- 72% dintre români cred că preţurile au fost mai ridicate în februarie 2010 faţă de acceeaşi perioadă a anului anterior
- trei sferturi din populaţie estimează că preţurile se vor mări pe parcursul acestui an cel puţin în acelaşi ritm ca până acum
- 9 din 10 români cred că şomajul va creşte în decursul acestui an
- foarte puţini români intenţionează să îşi cumpere o locuinţă sau o maşină
- o cincime dintre români au intenţii serioase să investească în îmbunătăţirea locuinţei
- 12% dintre români considerau în luna februarie că este o perioadă favorabilă achiziţiei bunurilor de folosinţă îndelungată, precum: mobilă, maşină de spălat sau televizor
- 2 din 10 români se aşteaptă să cheltuiască anul acesta o sumă mai mare decât anul trecut pentru astfel de cumpărături – probabil şi în urma experienţei promoţiilor pe care le-au derulat marii retaileri în 2009