Vă răspunde: DUMITRU TOTIR, medic primar chirurgie plastică, Spitalul de Urgenţă Floreasca, Bucureşti.
Daniela, 30 de ani: Din cauza cerceilor pe care-i port (de regulă, am cercei mari) gaura de la urechea stângă s-a lărgit foarte mult. Mă deranjează, mai ales pentru că foarte des îmi cade cercelul. Se poate astupa? Aveţi nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru a corecta zona respectivă, în cadrul căreia se foloseşte o tehnică specială. Operaţia se face cu anestezie locală, nu este nevoie de internare, însă timp de 2-3 săptămâni după aceea nu veţi putea purta cercei. Gaura cercelului va fi aşa cum a fost iniţial, însă veţi rămâne cu mici cicatrici care se vor estompa în timp. Problema a apărut de la cerceii prea grei pe care i-aţi purtat. Operaţia se face în cabinetele de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.