Peste trei sferturi dintre comercianţii care nu au majorat preţurile de la 1 iulie vor opera creşteri după ce vor primi marfă mai scumpă de la furnizori, potrivit unui studiu realizat de firma Soft Mentor, citat de Mediafax.

În Bucureşti, comercianţii au fost mai îngăduitori cu clienţii. Astfel, 44,87% dintre aceştia nu au majorat preţurile ca urmare a creşterii TVA la 24%, procent mult mai mare faţă de media naţională, de nici 32%. Situaţia se datorează faptului că în Bucureşti concurenţa dintre comercianţi este mai mare decât în provincie.

De asemenea, micii comercianţi nu au avut răgazul necesar pentru a schimba rapid etichetele, astfel că preţurile noi vor fi aplicate treptat.