Producătorul de zinc şi plumb Sometra Copşa Mică anunţă oprirea temporară şi parţială a activităţii, decizie care conduce la disponibilizarea a 80% dintre angajaţi, ceea ce reprezintă 824 de salariaţi.
Potrivit conducerii societăţii, această decizie a fost luată din cauza situaţiei economice internaţionale, care a condus la scăderea majoră a cererii şi a preţului pentru zinc şi plumb.
Fabrica va intra imediat într-un proces de conservare şi mentenanţă, în concordanţă cu legislaţia română, se arată în comunicatul de presă al companiei.
Astfel, oprirea temporară şi parţială a activităţii conduce la disponibilizarea a 80% dintre angajaţi iar restul de 20% din forţa de muncă se va ocupa de procesul de conservare şi mentenanţă a instalaţiilor şi echipamentelor.
" În această perioadă, nu este posibil ca Sometra să îşi continue producţia, întrucât costurile de producţie sunt mult mai mari decat preţul zincului, ne confruntăm cu lipsa de materie primă - concentratele colective - iar găsirea unei surse de finanţare pentru o companie care înregistrează pierderi, în condiţiile actuale ale pieţei, este extrem de dificilă", a declarat Elena Cioban, director administrativ Sometra.
Potrivit acesteia, persoanelor disponibilizate li se vor acorda ajutoare financiare conform prevederilor legale. Sometra Copşa Mică este parte din grupul grec Mytilineos, care cuprinde companii importante în domeniul metalurgiei şi al minelor, al energiei şi al industriei de apărare.
Citiţi şi Disponibilizări la Secuiana