Evenimentul Zilei > Justitie > Dinu Pescariu, denunțătorul din Microsoft, a devenit subit uituc
Dinu Pescariu, denunțătorul din Microsoft, a devenit subit uituc

Dinu Pescariu, denunțătorul din Microsoft, a devenit subit uituc

Dinu Pescariu s-a prezentat ieri în fața completului de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de martor privind dosarul Microsoft în care Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, este acuzat de abuz în serviciu în urma încheierii unui contract în baza căruia s-au efectuat plăți de 8.8 milioane de euro pentru licențe Microsoft. În contextul în care Dinu Pescariu este principalul denunțător din mai multe dosare Microsoft, declarațiile sale au fost cel puțin curioase: acesta nu își mai aduce aminte exact circumstanțele în care i-a cunoscut pe Valerian Vreme și pe Daniel Funeriu, susținând că ”memoria nu îl mai ajută” și că discuțiile sale cu cei doi nu au trecut de ”bună ziua”.

De asemenea, acesta a mai declarat că nu a purtat nicio discuție referitoare la licențele Microsoft, că i-a cunoscut probabil pe cei doi în complexul său sportiv, unde Valerian Vreme și Daniel Funeriu mai veneau să joace tenis. Totodată, acesta a mai afirmat că îi e greu să spună de când îi cunoaște. Atunci când judecătorul i-a dictat grefierului declarațiile fostului jucător de tenis, specificând că acesta s-a cunoscut cu cei doi în cadrul complexului de fitness și de golf, Dinu Pescariu a ținut să precizeze că și-ar fi dorit ca baza sa sportivă este de fitness și tenis, dar că și-ar fi dorit să aibă și terenuri de golf.
Pe lângă acestea, Dinu Pescariu a mai afirmat că îl cunoaște pe Dorin Cocoș, că este inculpat într-un alt dosar Microsoft și că a aflat că este martor în dosarul lui Vreme din presă, și nu prin intermediul unei citații.

Vreme Valerian, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada septembrie 2010 – februarie 2012 şi în prezent deputat în Parlamentul României, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi încheiat un contract  referitor la suplimentarea numărului de licenţe MECTS, pentru şcoli, în baza căruia MCSI a efectuat plăţi totale de 8.825.673,50 euro, în condiţiile în care nu a fost reglementată situaţia licenţelor destinate unităţilor de învăţământ, iar preţul acestora nu reflectă discount.

 

Publicat in categoriile: Justitie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: