Dinamo a întors-o pe Astra ca la Ploieşti

Dinamo a întors-o pe Astra ca la Ploieşti

"Câinii" au revenit senzaţional aseară împotriva echipei lui Mihai Stoichiţă, reuşind să marcheze în minutul 90+3, prin renegatul Adrian Cristea.

Dinamo a învins-o dramatic aseară pe Astra Ploieşti, cu scorul de 2-1. "Câinii" au început lamentabil, dar au revenit senzaţional şi au întors soarta meciului în ultimul sfert de oră. "Prinţul" Adrian Cristea a dat lovitura decisivă în prelungiri, la capătul unei faze la care ploieştenii au cerut vehement ofsaid.

Prahovenii ar fi putut deschide scorul încă din minutul 1, dar şutul înşelător al lui Strătilă a fost scos in extremis de George Curcă. Apărarea dinamovistă a continuat să gafeze. Rând pe rând, debutantul Lukacs şi veteranul Mihalcea au apărut în poziţii de finalizare, dar au irosit ocaziile cu nonşalanţă. În minutul 34, Viorel Dinu a făcut ce-a vrut cu apărarea dinamovistă şi a centrat în faţa porţii, de unde Raymond Lukacs a punctat lejer. George Curcă şi Cosmin Moţi s-au invitat unul pe celălalt să intervină, dar niciunul n-a făcut-o.

Interesant este că jucătorii care au contribuit la deschiderea scorului au venit în această vară din Liga a II-a. Viorel Dinu (32 de ani) a fost cumpărat de la FC Snagov cu 10.000 de euro. Puternicul atacant Raymond Lucacs, în vârstă de 22 de ani, a fost transferat recent de la FC Bihor pentru 100.000 de euro.

Ando: "Lui Adrian Cristea a început să-i placă fotbalul"

Dinamo a renăscut după pauză. Prima mare ocazie a dinamoviştilor s-a consemnat în minutul 54, când Torje a tras peste, de la câţiva metri. A urmat încă o mare ocazie, irosită de Djakaridja Kone.

"Câinii" au egalat în minutul 78, dintr-un penalty transformat cu siguranţă de Ousmane N’Doye. Lovitura de pedeapsă a fost acordată în urma unui henţ al lui Lukacs.

Fostul dinamovist Adrian Mihalcea a revenit în Liga I după câţiva ani petrecuţi în străinătate. El a redebutat chiar împotriva echipei unde şi-a făcut un nume.

Ioan Andone, tehnicianul echipei Dinamo, a avut mari bătăi de cap în alcătuirea echipei. Mai vechilor indisponibili Dolha, Goian şi Alexe li s-a adăugat şi cel mai în formă atacant, Andrei Cristea, care s-a "rupt" în al doilea meci cu Olimpia Bălţi.

"Fălcosul" i-a lăsat pe banca de rezerve pe mijlocaşii Cătălin Munteanu şi Ousmane N’Doye. Cei doi au intrat pe teren spre finalul partidei.

"Nu ştiu dacă meritam să câştigăm. Un egal era mai echitabil. Doar în repriza a doua am jucat ce vreau eu. Lui Adrian Cristea a început să-i placă fotbalul. În meciul de joi cu Hajduk Split e important să nu luăm gol", a declarat Ioan Andone, tehnicianul "câinilor".

Ioan Niculae, patronul Astrei, a dat de înţeles că-şi va retrage echipa din campionat dacă se va dovedi că Dinamo a fost favorizată de arbitraj.

ASTRA - DINAMO 1-2 Marcatori: Lukacs (34) / N’Doye (78 - penalty), Ad. Cristea (90+3)

Astra: Ebede 6, Mățel 6, Ov. Mihalache 6, Rohat 5, V. Sandu 5, Strătilă 6 (67, Paulinho 5), Bornosuzov 6, Takayuki 5, V. Dinu 7, Lukacs 7 (81, Cl. Tudor), Mihalcea 4 (70, Fatai 5). Antrenor: Mihai Stoichiţă

Dinamo:  G. Curcă 4, Homei 5, Scarlatache 5, Moți 3 (66, Garat 5), Pulhac 5, Ad. Cristea 5, Mărgăritescu 5 (73, N’Doye 6), D. Kone 6, Torje 6, L. Ganea 5, M. Niculae    4 (66, C. Munteanu 5). Antrenor: Ioan Andone

Arbitri: Al. Deaconu 6 - S. Gheorghe 6, M. Artene 6 Stadion: "Astra" - Ploiești; Spectatori: 4.000

Ne puteți urmări și pe Google News