Un site le-a cerut celor care au revenit la viață după ce s-au aflat în moarte clinică să relateze ce au simțit pe perioada în care au fost „dincolo”. Sute de oameni au răspuns acestei provocări.  Experiențele relatate pot fi încadrate, potrivit The Independent, în trei categorii principale: 1) cei care au văzut o lumină și au interacționat cu alte persoane/ființe; 2) cei care au experimentat un fel de „conștientizare” a morții putând să urmărească tot ce li se întâmplă, fără să poată interveni sau interacționa cu cineva; 3) cei care nu au simțit nimic.

Categoria nr 3. „S-a întâmplat în timpul unei angiografii. Eram perfect conștient și chiar vorbeam cu medicul când s-au declanșat alarmanele și toată lumea s-a panicat brusc. Totul s-a întunecat în jurul meu iar următorul lucru de care îmi amintesc e că am deschis ochii și l-am auzit pe doctor spunând <l-am adus înapoi>. M-am trezit însă cu un sentiment incredibil de liniște și împăcare”

„Am căzut în fața clasei, în timpul unui curs. Mi se părea că mă prăbușesc într-un hău nesfârșit și îi auzeam pe colegi cum strigă după ajutor. Am fost resuscitat și nu-mi aduc aminte nimic din ce s-a întâmplat pe parcursul morții mele.”

„Supradoză de heroină. Doctorii mi-au spus că inima s-a oprit. Nu am văzut sau simțit nimic. A fost doar ca un lung somn fără vise”.

„Mi s-a făcut rău în timpul unei întâlniri de lucru în februarie 2014. Nu am avut puls vreme de cinci minute. Ultima amintire a fost din ora de dinaintea morții iar următoarea abia două zile mai târziu, când m-am trezit din coma indusă medical.”

Categoria nr 2. „Îmi amintesc drumul parcursul cu ambulanța, dar senzația era că nu mă aflam în corpul meu. A fost cel mai straniu lucru pe care l-am experimentat vreodată. Mi-am văzut trupul inert în ambulanță și îmi amintesc că paramedicul care se afla acolo avea părul vopsit verde…”

„Am revăzut momente din trecut, scurte dar intense, în ambulanța care mă ducea la spital. Simțeam că sunt undeva sus și mă uit la trupul meu întins pe targă și la ceilalți din ambulanță.”

„Nu am avut nicio clipă senzația că plutesc sau zbor dar îmi amtinesc o grămadă de detalii din perioada morții mele. Stăteam în celălalt colț al camerei și priveam. Nu am văzut vreo lumină, rude și nici n-am auzit pe cineva chemându-mă înapoi, dar am fost capabilă să remarc o serie de lucruri care nu erau vizibile din locul în care zăcea trupul meu. Îmi amintesc că eram nervoasă pentru că vorbeam continuu și nimeni nu-mi răspundea. Mama mi-a spus apoi <nu ai spus nimic, erai moartă>”

Categoria nr1. „Stăteam în fața unui zid uriaș de lumină. Nu am putut vedea nimic dincolo de el, dar știu că mă dureau ochii de la atâta lumină. Apoi m-am trezit la spital. E tot ce-mi amintesc”.

”Stăteam undeva și era ceață de jur împrejur. Mi-am văzut cel mai bun prieten (cu care eram certat și nu vorbeam la vremea respectivă) ieșind din acea ceață. Mi-a spus că nu e încă vremea să plec, că trebuie să nu renunț și că dacă promit că mă întorc, va veni să mă vadă. Am fost de acord și imediat am simțit cum o forță mă împinge la loc în corpul meu”