Controale amănunțite la Vama Nădlac! Cât se așteaptă pentru ieșirea din țară
- Antonia Hendrik
- 21 mai 2020, 15:44
Deşi s-a stabilit că românii care se întorc în țară prin Ungaria vor avea la dispoziție zece puncte de trecere prin care vor putea intra, la vama Nădlac s-au format din nou cozi.
Este din nou aglomerație la Vama Nădlac, deși de joi au fost deschise în regim permanent toate punctele de trecere a frontierei cu Ungaria. Astfel, pentru intrarea în țară se așteaptă trei ore, iar pentru ieșire două, în contextul în care se fac controale amănunțite, în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus. La celelalte puncte de trecere a frontierei, timpul de așteptare este de cel mult 40 de minute.
Alexandra Glăvan, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră: La frontiera româno-ungară sunt deschise 10 puncte de trecere a frontierei începând cu data de 21 mai, ora 06.00, atât pentru traficul de turisme şi persoane.
Pe raza județului Satu Mare avem punctele de frontieră Petea și Urziceni, pe raza județului Bihor avem deschise punctele de frontieră Valea lui Mihai, Borș și în Salonta, pe raza județului Arad avem punctele Vărșand, Turnu, Nădlac 1 și Nădlac 2, iar pe raza județului Timiș punctul de trecere a frontierei Cenad.
Totodată, pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră și pentru a veni în sprijinul persoanelor care nu se deplasează cu mijloace de transport personale, sunt operaționalizate pe teritoriul Ungariei în regim permanent două culoare de tranzit pentru transportul persoanelor cu microbuze și autocare, cu intrare în România prin punctele de trecere a frontierei Nădlac 2 Autostradă și Borş.
În ultimele 24 de ore, 14 mii de persoane au intrat în țară prin punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, 6.500 dintre ele au fost trimise în carantină sau în izolare la domiciliu, în urma verificărilor făcute de specialiștii Direcției de Sănătate Publică, a transmis Cătălin Radu pentru Radio România Actualităţi.