Evenimentul Zilei > Justitie > Diana Nemeș, extrădată în dosarul Marta, a fost adusă la sediul Direcției Naționale Anticorupție
Diana Nemeș, extrădată în dosarul Marta, a fost adusă  la sediul Direcției Naționale Anticorupție

Diana Nemeș, extrădată în dosarul Marta, a fost adusă la sediul Direcției Naționale Anticorupție

Ea urmează să fie audiată în dosarul în care este cercetată de evaziune fiscală. Femeia a fost extrădată din Statele Unite în urmă cu o săptămână. Soțul acesteia, Radu Nemeș, urmează să fie și el extrădat în scurt timp.

Aceasta și Radu Nemeş, soţul ei, sunt acuzaţi de evaziune fiscală în valoare de 68 de milioane de dolari. Cei doi sunt acuzaţi că au conspirat împreună cu oficiali guvernamentali români în vederea comiterii unei evaziuni fiscale. Diana și Radu Nemeș sunt suspectaţi de investigatori federali că au utilizat suma de trei milioane de dolari, în urma unor operaţiuni de spălare de bani, pentru a cumpăra o locuinţă şi că ar conduce mai multe firme-paravan la Washington. Diana Nemeş, în vârstă de 38 de ani, însărcinată cu al treilea copil, şi soţul ei deţin proprietăţi în Yelm.

O investigaţie condusă de FBI este în curs asupra unor presupuse operaţiuni de spălare de bani de către familia Nemeş şi alte persoane care ar opera în Washington, dar până în prezent ei nu au fost acuzaţi de comiterea vreunei infracţiuni în Statele Unite.

Înarmați până-n dinți

Potrivit unor documente judiciare, investigatorii au descoprit un buncăr, în cursul unor cercetări la proprietatea de peste 21 de hectare din Yelm. Anchetatorii au adus un georadar, pentru a căuta aur despre care se crede că a fost îngropat pe proprietate. Agenţi FBI care au efectuat percheziţii în casă au găsit patru patru pistoale şi două puşti, inclusiv o puşcă de asalt de tip AR-15, potrivit declaraţiilor procurorilor. Niciunul dintre cei doi soţi nu are autorizaţie pentru deţinerea de arme de foc. Investigatorii susţin că familia Nemeş a spălat banii astfel obţinuţi prin bănci din Dubai şi Statele Unite, înainte să fugă din România. Ei au creat, anterior, o serie de firme în Washington, aparent cu scopul de a le folosi pentru spălarea banilor.

Trai de nabab

Cei doi sunt suspectaţi că au cheltuit milioane de dolari din banii spălaţi pentru a achiziţiona echipamente în domeniul construcţiilor, aur, proprietăţi şi cel puţin un iaht. Într-o scrisoare adresată tribunalului, avocatul Dianei Nemeş a prezentat faptele imputate drept un litigiu fiscal legitim şi pretinde că sumele vizate au fost obţinute legal. Un agent special FBI afirmă, într-un document judiciar, că finanţele cuplului sunt "impregnate de o activitate frauduloasă de spălare de bani şi au fost finanţate în principal, dacă nu exclusiv, din rezultatul fraudei fiscale" din România. La arestarea cuplului, pe 18 martie, agenţi FBI au efectuat percheziţii la proprietatea Vail Road Southeast şi la o proprietate vecină, ocupată de doi asociaţi. Investigatorii cred că soţii Nemeş au îngropat cutii cu lingouri de aur pe proprietăţi şi au revenit cu un georadar.

Cheltuieli extravagante

De asemenea, agenţi federali au identificat, în Statele Unite, mai multe conturi aparent controlate de cuplu şi au aflat că Radu Nemeş şi un prieten al acestuia călătoreau cu sume importante de bani asupra lor. Un agent afirmă, într-o scrisoare adresată tribunalului, că familia Nemeş călătorea în Statele Unite cu avionul la clasa busines şi stătea la hoteluri de lux. Cuplul a cheltuit în decurs de peste un an peste 235.000 de dolari în magazine de lux şi a retras din conturi numerar în valoare de sute de mii de dolari. Documente bancare arată totodată că Radu Nemeş a cheltuit peste un milion de dolari la un comerciant de metale preţioase cu sediul la Federal Way, cumpărând lingouri de aur. Investigatorii cred că acesta a achiziţionat aur şi de la vânzători de monede.

Au confiscat tot

Agenţi care au efectuat percheziţii la proprietăţile familiei Nemeş au confiscat cele mai multe dintre obiectele de valoare ale cuplului, inclusiv 21 de cutii cu monede de argint, peste 12 telefoane mobile, şapte vehicule şi o maşină de tuns iarba. De asemenea, a fost confiscată o cantitate importantă de materiale de construcţie, inslusiv panouri solare care ar fi urmat să fie folosite la casă.