Andreea Robu povesteste ca a fost la un pas de moarte pentru ca medicii nu i-au diagnosticat la timp aceasta afectiune.
Un copil care slabeste mult, urineaza frecvent si bea cate patru litri de apa pe zi poate avea diabet. Nu va lasati pacaliti crezand ca cel mic este in crestere si consultati medicul specialist. Andreea Robu, o tanara de 21 de ani, are diabet inca de cand era copil si povesteste ca a ajuns la spital in coma pentru ca nu a fost diagnosticata la timp. Acum duce o viata normala, tine boala sub control si a inceput o cariera in vanzari, la o cunoscuta companie de electrocasnice.
„Nu intelegeam de ce trebuie sa fac insulina” Andreea a fost depistata cu diabet la varsta de 7 ani, cand a facut o hiperglicemie (de la 120 mg zahar/dl de sange, cat este normal, a ajuns la 570), fiind dusa direct la spital, unde a fost conectata la perfuzii. Aceasta intamplare i-a luat pe parintii ei prin surprindere. Desi banuiau ca fetita lor are probleme, s-au lasat pe mana medicului de familie care ii asigura ca totul este in regula.
„Cand se plangeau ca sunt prea slaba, acesta le spunea ca e normal, fiindca sunt in crestere, cand ii povesteau ca mananc mult, el zicea ca asa este la varsta mea, iar cand ii aminteau ca beau multa apa, le raspundea ca este normal ca, dupa ce mananc atat, sa beau si apa”, isi aminteste Andreea. Ea spune ca de la cinci-sase prize de insulina pe zi a ajuns la patru si ca acum poate sa aiba o dieta flexibila.
Boala a facut-o sa-si cunoasca foarte bine reactiile organsimului: isi da seama imediat cand are glicemia scazuta ori crescuta si stie sa ia imediat decizii. „Cand eram mica, in schimb, nu intelegeam de ce trebuie sa fac insulina, iar parintii erau mai socati decat mine. Mamei ii era greu sa-mi faca injectii, dar pana la urma am invatat singura, la spital”, isi aduce aminte Andreea. Desi diabetul a afectat-o, ea spune acum
ca-si intelege boala si ca aceasta a invatat-o sa fie un om foarte cumpatat, disciplinat si sa nu abuzeze. „Cu timpul, te obisnuiesti, dar nu pot sa spun ca nu a fost greu: fratele meu manca dulciuri pe ascuns, in timp ce eu trebuia sa cantaresc tot timpul mancarea. Uneori nu ma saturam cu portiile stricte”, descrie Andreea experienta ei.
Consilierea, importanta la micutii cu diabet Medicul diabetolog Eduard Adamescu spune ca diabetul la copii nu este o raritate in Romania si ca marea problema a sistemului medical este ca nu asigura si sprijin psihologic in astfel de cazuri. „Nu exista o echipa care sa aiba grija de un astfel pacient, iar diabetologul este si cel care trebuie sa faca pe psihologul”, afirma el.
Consilierea familiei si a copilului descoperit cu boala este insa esentiala, adauga specialistul. „Parintii sunt socati in astfel de situatii si induc sentimentul de teama copilului. E important ca micutii sa nu creasca cu tare psihologice si sa accepte de la inceput boala”, este de parere diabetologul.
Medicul sustine ca, de multe ori, stresul copilului si al familiei este alimentat si de faptul ca nu-si pot procura cu usurinta testele pentru glicemie, esentiale diabeticilor. „De multe ori aceste teste ajung cu intarziere, sunt foarte scumpe, iar pacientii nu si le pot permite”, specifica el, adaugand ca, in mod normal, un copil cu diabet trebuie sa faca astfel de teste de doua-trei ori pe zi.
Cauzele aparitiei diabetului la tineri nu sunt deocamdata cunoscute. Medicii spun insa ca un rol important in declansarea acestei boli autoimune prin care sunt distruse celulele producatoare de insulina il au factorii genetici, dar si infectiile virale ori bac