Dezvăluiri din culisele convorbirilor SECRETE între Mugur Isărescu și fostul președinte Ion Iliescu. Nu au fost dezvăluite NICIODATĂ

Dezvăluiri din culisele convorbirilor SECRETE între Mugur Isărescu și fostul președinte Ion Iliescu. Nu au fost dezvăluite NICIODATĂ

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu a declarat că americanii fac politică în funcție de de zonele unde găsesc petrol şi gaze.

Încă din anii 90, într-o discuţie purtată de consilierul american Zbigniew Brzezinski cu fostul şef de stat al României, Ion Iliescu, reprezentantul SUA a precizat că americanii fac politică în funcţie de zonele unde găsesc petrol şi gaze.

Informaţia a fost făcută publică de Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în deschiderea dezbaterii „Impactul economic al industriei de petrol şi gaze din România pe parcursul a 100 de ani: 1918-2018”.

Acesta a explicat că evoluţia acestui sector este strâns legată de cea a României moderne şi că această industrie a jucat un rol extrem de important în modernizarea României. Resursele ce au contribuit la modernizare ţării noastre au fost petrolul, grânele şi cheresteaua.

Guvernatorul BNR a arătat că lumea nu cunoaşte suficient istoria sectorului petrolier al României şi faptul că pe teritoriul ţării noastre s-a extras prima producţie de ţiţei înregistrată în statisticile mondiale.

Bombardamentul american asupra Ploieştiului

De asemenea, acesta a precizat că, în unele cărţi de istorie de referinţă nu se face nici o menţiune cu privire la România în ceea ce priveşte Primul Război Mondial. În schimb, când vorbim despre a doua conflagraţie mondială, România se face remarcată prin raidul aeerian al americanilor ce au bombardat câmpurile petrolifere şi rafinăriile din Ploieşti, pentru a distruge resursa de carburanţi a armatei germane.

“În Al Doilea Război Mondial, petrolul a fost şi norocul, dar şi nenorocul nostru. S-au uitat şi nemţii la România şi am devenit prieteni, forţat, ba cu unii, ba cu alţii. Aşa am rămas în istoria legată de Al Doilea Război Mondial”, a adăugat Isărescu, potrivit agerpres.ro.

„V-am bombardat cum trebuie în război”

Guvernatorul BNR a povestit cum, în timpul unei vizite întreprinse în anii 70 în Statele Unite ale Americii, un american i-a dat o replică foarte dură.

„Cunosc foarte bine România, v-am bombardat cum trebuie în război”, a spus acesta potrivit declaraţiilor Guvernatorului BNR.

Acesta a mai relatat şi cum, într-o întâlnire din anii ’90, Zbigniew Brzezinski, fost consilier de securitate al preşedintelui Statelor Unite, i-a spus preşedintelui de atunci al României, Ion Iliescu, faptul că politica externă a Statelor Unite nu ţine cont decât de zonele bogate în hidrocarburi.

“Să vă mai spun o poveste adevărată. Am participat odată la o întâlnire, prin anii ’90, în România postcomunistă, cu consilierul preşedintelui, Brzezinski. Preşedintele României de atunci a pus o întrebare: „Măi…” – nu prea ne băga lumea în seamă, prin ’91, ’92, iar eram într-un con de umbră, nu prea existam – „spuneţi-mi şi mie cum explicaţi, cum se face politica asta americană?”. Era la masă…

Omul a răspuns: „Ştiţi cum? Încercaţi dumneavoastră să vă urcaţi sus, sus, sus, sus, într-un satelit şi să priviţi lumea de sus de tot, de tot, dintr-un satelit, aşa… Şi unde vedeţi că e ceva ţiţei şi gaze naturale, să ştiţi că sunt şi ochiul nostru şi interesul american. Cam aşa facem noi politică externă’”, a dezvăluit Mugur Isărescu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News