DEZMĂŢ sexual în casa viceprimăriţei din Vulcan. Poliţistul Sucilă, amantul întregii familii: mamă, fiică şi... fiu!
- Ciprian Iancu
- 4 iulie 2012, 20:55
Un poliţist şi fiica viceprimăriţei din Vulcan sunt acuzaţi de corupere de minori şi acte sexuale cu un minor. Aşa ceva n-aţi mai auzit: agentul de poliţie a făcut sex cu tânăra de 19 ani, apoi a trecut la fratele ei, de 16 ani, în timp ce puştoaica îi filma.
Agentul de poliţie Adrian Sucilă, în vârstă de 36 de ani, este acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu fiul prietenei sale, Angela Stoica, viceprimăriţa oraşului Vulcan (judeţul Hunedoara).
Conform anchetatorilor, Sucilă, despre care în Vulcan se vorbeşte că ar fi, de fapt, amantul viceprimăriţei, ar fi reuşit să o seducă şi pe fiica acesteia, în vârstă de 19 ani. Mai mult, ar fi avut relaţii sexuale şi cu fiul de 16 ani al Angelei Stoica.
Ieri, poliţiştii şi mascaţii au ridicat mai multe calculatoare şi suporturi digitale de la domiciliul lui Sucilă, dar şi din casa viceprimăriţei. Fiica acesteia, alături de poliţist, sunt cercetaţi pentru corupere de minori şi act sexual cu un minor. Surse apropiate echipei de anchetă spun că Sucilă ar fi dorit "să-l facă bărbat" pe minor şi că toată scena ar fi fost filmată de sora adolescentului.
"Nouă, inculpatul ne-a declarat că este de 10 ani un bun prieten al familiei victimei. Nu face obiectul cercetării penale felul relaţiei dintre mama băiatului şi inculpatul agent de poliţie. Acesta, împreună cu o tânără de 19 ani, sunt cercetaţi pentru corupere sexuală şi act sexual cu un minor. Bărbatul este reţinut şi urmează să fie prezentat în instanţă cu propunere de arestare preventivă, iar tânăra este cercetată în stare de libertate", declară procurorul Adina Velescu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Aceasta adaugă că, în cazul poliţistului, se mai adaugă şi acuzaţia de furt. Acesta ar fi sustras din casa soţilor Stoica 500 de euro.
Angela Stoica (PSD) nu a putut fi contactată de EVZ, însă aceasta ar fi declarat presei locale că şi ea a fost audiată de procurori şi că a fost întrebată despre o presupusă bătaie aplicată de Sucilă fiului ei, nicidecum despre acte sexuale, adăugând că îi este imposibil să creadă acuzaţiile aduse în dosar fiicei sale şi prietenului său şi considerând că "dosarul este o făcătură politică".
Angela Stoica nu este divorţată, dar conform unor surse neoficiale, de mai multă vreme nu mai locuieşte împreună cu soţul său.