Dezmăț pe bani publici. Ce sporuri nesimțite iau bugetarii de la Guvern

Dezmăț pe bani publici. Ce sporuri nesimțite iau bugetarii de la GuvernAngajați. Sursa foto: dreamstime.com

După ce a fost desemnat premier, Ilie Bolojan a anunțat că vor urma măsuri drastice pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Numeroase voci susțin că Guvernul ar trebui să înceapă „curățenia” în propriile structuri.

În sistemul public, veniturile sunt majorate semnificativ prin diverse sporuri, iar mulți funcționari au parte de numeroase beneficii. Spre exemplu, angajații Executivului primesc sporuri pentru condiții vătămătoare, deși lucrează în clădiri de birouri, nu în medii cu risc ridicat, cum ar fi șantierele sau exploatările miniere.

Ce beneficii au subalternii premierului Ilie Bolojan

Noul Executiv, condus de Ilie Bolojan, și-a preluat atribuțiile și are în față o provocare majoră: redresarea bugetului național și evitarea unui posibil colaps economic. Printre măsurile anunțate se numără comasarea unor instituții, reducerea cu 20% a personalului din aparatul administrativ și eliminarea sporurilor acordate angajaților din sectorul public.

În ceea ce privește acordarea sporurilor, Ilie Bolojan nu a anunțat schimbări majore. Deși lucrează într-o zonă sigură și scumpă a Capitalei, angajații Executivului beneficiază de sporuri pentru condiții vătămătoare.

Bonusuri substanțiale

Potrivit datelor legate salariile stabilite pentru aparatul Executivului, directorii ajung să încaseze lunar sume consistente, echivalente cu un salariu în plus, ca urmare a cumulului mai multor sporuri.

Spre exemplu, directorul de la Secretariatul General al Guvernului are un salariu de bază de 15.782 de lei, la care se adaugă un spor pentru „condiții vătămătoare de muncă” în valoare de 1.500 de lei brut, potrivit Newsweek.

Bani în plus pentru sarcinile trecute în fișa postului

În aparatul guvernamental, mulți șefii beneficiază de sporuri semnificative doar pentru îndeplinirea atribuțiilor trecute în fișa postului. Beneficiile ar acordate astfel:

Un spor de 6.862 de lei este acordat angajaților care lucrează cu fonduri europene; Un spor 7.891 de lei este destinat personalului care asigură suport documentar, arhivistic sau consultanță juridică de specialitate.

Conform sursei, sume sunt acordate pentru sarcini prevăzute în fișa postului, nu pentru performanțe excepționale. O situație similară este întâlnită și în justiție, unde magistrații au un „spor de confidențialitate”.

Ilie Bolojan

Ilie Bolojan. Sursa foto: Facebook

Ce avantaje au angajații care lucrează în subordinea lui Ilie Bolojan

Aceste tipuri de sporuri nu sunt acordate doar șefilor din aparatul guvernamental, ci și consilierilor. Astfel, funcționari precum consilierii superiori, consilierii juridici superiori, experții superiori sau consilierii pentru achiziții publice superiori, care au salarii de bază cuprinse între 9.825 și 11.924 de lei pe lună, beneficiază de venituri suplimentare substanțiale.

Ei primesc între 4.485 și 5.184 de lei pentru gestionarea fondurilor europene, 5.420 de lei pentru activități de documentare sau sprijin juridic, și încă 1.500 de lei ca spor pentru „condiții vătămătoare de muncă”.

Pe lângă aceste sporuri, personalul guvernamental beneficiază și de alte forme de compensații. Astfel, toți angajații cu program normal de lucru primesc o indemnizație de hrană în valoare de 347 de lei brut pe lună.

Bonusuri funcționari

Bonusuri funcționari. Sursa foto: Newsweek

Deplasările, decontate de stat

De asemenea, funcționarii care ocupă funcții de demnitate publică sau funcții asimilate acestora – cu excepția miniștrilor și a celor asimilați – precum și înalții funcționari publici, beneficiază lunar de decontarea unei deplasări dus-întors între București și localitatea de domiciliu.

În plus, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, se acordă vouchere de vacanță în valoare de 800 de lei angajaților ale căror salarii de bază nete nu depășesc 8.000 de lei în luna precedentă acordării acestora.

Totodată, salariații care desfășoară activități de control financiar preventiv primesc o majorare a salariului de bază cu 10% pe durata exercitării acestei responsabilități.

Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din administrația penitenciarelor, precum și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională care activează în compartimente speciale ale Secretariatului General al Guvernului beneficiază de o compensație de 10% din salariu.

Aceeași situație este întâlnită și la Cotroceni

Și la Palatul Cotroceni există beneficii suplimentare pe lângă salariu. Consilierii, referenții și auditorii de aici primesc lunar un spor între 1.000 și 1.500 de lei pentru „condiții vătămătoare de muncă”.

La Parlament, peste 100 de directori și șefi au salarii brute de aproximativ 17.000 de lei. Aceștia mai primesc lunar câte 1.500 de lei spor pentru condiții vătămătoare, deși lucrează în birouri, beneficiind de secretară și automobil de serviciu. În plus, o parte dintre acești șefi încasează și 1.000 de lei în plus pentru titlul academic de doctor.

Un alt exemplu vine de la Ministerul Muncii, care a acordat angajaților sporuri totale de 50 de milioane de lei pentru condiții grele de muncă.