Dezbaterile în comisie asupra acestei iniţiative legislative au început vineri.

Marţi, senatorii jurişti au lucrat timp de aproximativ 11 ore în mai multe reprize, public şi informal. La aceste şedinţe au participat miniştrii Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi şeful DSU, Raed Arafat.

Senatorii jurişti au convenit, marţi noaptea, asupra mai multor texte ale proiectului. Astfel, pacienţii COVID-19 vor fi evaluaţi în primele 48 de ore, iar cei asimptomatici, după maximum 48 de ore, pot merge în izolare la domiciliu până la 14 zile. De asemenea, Comisia juridică a eliminat din text toate referirile la carantinarea bunurilor suspecte de a fi contaminate cu un agent înalt patogen.

Proiectul privind carantina şi izolarea trebuie să primească raport din partea Comisiei juridice a Senatului, urmând ca apoi să intre în dezbaterea plenului şi să fie votat.

Camera Deputaţilor a adoptat, joia trecută, proiectul privind carantinarea şi izolarea.

În ultimele 24 de ore, 641 de persoane au fost depistate pozitive cu coronavirusul chinezesc, iar 21 au murit din cauza bolii provocate de acesta, COVID-19.

Până astăzi, 15 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 34226 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24155 au fost externate, dintre care 22049 de pacienți vindecați și 2106 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Totodată, până în prezent, 727 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

La ATI, în acest moment, sunt internați 248 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 886.918 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 490 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1109 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1298 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 335.610 de lei.