DEZBATERE EVZ: Cine vine după Piţurcă?

DEZBATERE EVZ: Cine vine după Piţurcă?

O singură victorie, obţinută cu greu în Insulele Feroe, un rezultat de egalitate, 2-2 cu Franţa, la Constanţa, şi două eşecuri, ambele pe teren propriu, 0-3 cu Lituania şi, ultima "ispravă", 2-3 cu Serbia, sunt rezultatele obţinute de echipa naţională a României, antrenată de Victor Piţurcă, în campania de calificare pentru Cupa Mondială din 2010, care va avea loc în Africa de Sud.

România are şanse minime de calificare, "tricolorii" fiind obligaţi să câştige toate partidele rămase de disputat, printre care sunt câteva deplasări dificile - în Franţa, Serbia sau Lituania.

Mai mult, în cele patru jocuri din preliminariile pentru Cupa Mondială, echipa antrenată de Victor Piţurcă nu a arătat ca o echipă. Selecţia unor jucători "preferaţi" de selecţioner şi folosirea altora pe unele poziţii cu care nu sunt obişnuiţi, toate acestea combinate cu o atmosferă tensionată la lot au dus la situaţia actuală a reprezentativei României.

Sistemul de joc, neînţeles de unii jucători

Sistemul de joc al selecţionerului i-a forţat pe mulţi jucători să se plângă că sunt folosiţi în poziţii în care nu dau randament. Paul Codrea, un favorit al lui Victor Piţurcă, a răbufnit din acest motiv în faţa camerelor de luat vederi în urma partidei cu Serbia.

Schimbarea posturilor a afectat şi jocul lui Dorel Stoica şi pe cel al lui Mirel Rădoi. Primul a fost folosit în partida cu Serbia drept fundaş central, chiar dacă Rădoi este mult mai rapid şi ar fi putut să îi ţină piept mult mai bine lui Pantelici, un pericol constant pentru poarta lui Lobonţ în prima parte a meciului. Piţurcă a inversat atribuţiile celor doi în a doua repriză şi jocul românilor s-a îmbunătăţit.

Victor Piţurcă a continuat să cheme la "naţională" jucători care nu prind primul "11" la echipa de club - Răzvan Cociş este rezervă eternă la Lokomotiv Moscova -, deşi a susţinut în nenumărate rânduri că va convoca doar jucători cu meciuri în picioare. De asemenea, Piţurcă nu a reuşit să "întinerească" echipa naţională, un exemplu fiind Cosmin Contra, care este în continuare preferat în faţa lui Cristian Săpunaru, singurul jucător român rămas în cursa pentru Liga Campionilor, cu FC Porto.

Preţul demiterii: o jumătate de milion de euro

Dacă Federaţia Română de Fotbal va decide că Victor Piţurcă nu mai este cea mai bună soluţie pentru postul de selecţioner al echipei naţionale şi îl va demite înainte de încheierea contractului, care expiră în luna iunie, antrenorul român va primi peste 500.000 de euro, stipulaţi în clauza de reziliere a înţelegerii cu FRF.

Citiţi şi: