Care sunt cele mai proaste emisiuni TV?

Care sunt cele mai proaste emisiuni TV?

"Evenimentul zilei" a publicat astăzi o analiză a emisiunilor TV care reuşesc să surprindă de fiecare dată fie printr-un partizanat aprig, fie prin goliciune. Jurnalişti, scriitori, oameni de publicitate au rememorat cele mai penibile momente de la televiziune, de la liberalizarea acesteia.

Talk-show-urile politice au devenit în ultimii ani mult prea certăreţe, partizane, în funcţie de postul la care moderatorul prestează în fiecare zi. Moderator mult spus, pentru că gazdele unei emisiuni ar trebui să fie echilibrate şi să dea şansa tuturor celor implicaţi în dezbatere să îşi spună părerea, însă, de obicei, acestea ajung să îşi exprime opinii şi propriile teorii, intrând în rolul de justiţiari. Scriitorul Ion Bogdan Lefter vorbeşte despre dispariţia standardelor profesionale în ceea ce priveşte televiziunile de ştiri: "La capitolul actualităţii politice, buletinele de ştiri continuă să fie informative, alunecând doar pe anumite subiecte în "scandal", dar restul, analizele, dezbaterile, «talk-show-urile» au devenit în ultimii ani mult prea certăreţe, partizanatele ating excese inacceptabile, iar mulţi moderatori şi-au abandonat rolul, care presupune chiar «moderaţie», adică modestie şi echilibru, asumându-şi ei înşişi opinii şi duelându-se cu invitaţii cărora ar trebui doar să le pună întrebări, oricât de incomode, dar cu politeţe sau măcar cu deferenţă. Totul decurge din primitivismul multor patroni", susţine acesta. Ne amintim de discuţia dintre Gabriel Boureanu şi Gabriela Vrânceanu- Firea în direct la Antena 3, petrecută pe 31 mai 2010, în care moderatoarea l-a întrebat dacă mâncase ceva stricat înainte de emisiune, iar deputatul i-a replicat că a consumat ceea ce ea mânca în fiecare seară la emisiune. Cearta şi invectivele au continuat. Gabi Firea a scos la înaintare eticheta de "băiat cu mucii în freză", iar Boureanu a vorbit de un presupus amant al moderatoarei. Deşi o dezbatere pe teme molitice, emisiunea a degenerat şi se asemăna perfect cu una de tip tabloid. Unele dintre cele din urmă îi stârnesc amuzamentul şi scriitorului Florin Iaru, care le cataloghează drept emisiuni de promovare a prostituţiei. "Există tot felul de fete care îşi etalează nurii pe micile ecrane iar apoi, a doua zi, au comenzile asigurate", explică Iaru cum micile ecrane sunt folosite uneori pe post de codoaşe. Promovare a prostituţiei sau doar a fătucilor care după două trei apariţii devin "vedete", "dive" şi îşi deschid orizonturile către noi cuceriri, băieţi care mai de care mai talentaţi la jocurile cu mingea sau doar la cheltuit mulţi bani pe poşetuţe, săndăluţe şi ieşiri costisitoare în societate. Aşadar, dacă ar trebuie să alegeţi între emisiunile politice şi cele tabloide ca fiind cele mai proaste, pentru care aţi opta şi de ce? CITIŢI ŞI: Cele mai penibile momente la TV: bălăcăreli şi prostituţie camuflată  

Ne puteți urmări și pe Google News