DESCOPERIRE DE ULTIMĂ ORĂ. La ce e bun sexul neprotejat

DESCOPERIRE DE ULTIMĂ ORĂ. La ce e bun sexul neprotejat

Femeile care întreţin relaţii sexuale fără prezervativ sunt mai sănătoase mintal şi au un risc mult mai mic de depresie decât cele care se protejează sau sunt abstinente. Acestea sunt concluziile ultimului studiu american, care bucură nu doar femeile, ci şi bărbaţii.

Cercetătorii de la The State University of New York au chestionat un număr de 293 de studente de la Universitatea din Albany despre diferite aspecte ale vieţii lor sexuale. În acelaşi timp, participantele la studiu au completat şi un chestionar menit să indice simptome ale depresiei şi tulburărilor psihice. Rezultatele, publicate în Archives of Sexual Behaviour, arată că indiferent de frecvenţa actelor sexuale, femeile care întreţinuseră relaţii fără prezervativ prezentau semnificativ mai puţine simptome ale depresiei decât cele care în mod obişnuit se protejau sau erau abstinente. Oamenii de ştiinţă au găsit şi explicaţia pentru aceste rezultate surprinzătoare. Sperma conţine substanţe chimice care induc starea de bine şi au efect uşor sedativ şi cel puţin trei tipuri de substanţe cu rol antidepresiv. Este vorba de cortizol, aşa-zisul hormon al stresului, care conferă o stare de bună-dispoziţie, oxitocina, care are efect similar, melotonină ( substanţă care induce somnul) şi serotonina, denumit pe bună-dreptate şi "hormonul fericirii". Un studiu asemănător efectuat în laboratorul Gallup arată că femeile "expuse" la spermă au o putere de concentrare mai mare şi obţin un scor mai bun la testele cognitive. În plus, ele au capacitatea de a deosebi sperma "străină" de cea a partenerului cu care a întreţinut relaţii mai mult timp. Abilitatea de a "detecta" surse străine este un sistem foarte evoluat, spun oamenii de ştiinţă, care au mai demonstrat că în rândul femeilor care întreţin relaţii sexuale neprotejate, rata despărţirilor de parteneri este mult mai mică.