Descoperire arheologică spectaculoasă în Prahova. Un vas cu monede romane, scos la lumină de doi soți
- Mădălina Sfrijan
- 22 februarie 2026, 18:52
monede romane. Sursa foto: Captură video/YoutubeO plimbare obișnuită prin pădure s-a transformat într-o descoperire remarcabilă pentru doi soți din Prahova. Cornelia și Leonard Popa, în vârstă de 48 și 50 de ani, au dat peste un vas plin cu monede romane, un tezaur evaluat între 75.000 și 95.000 de euro, arată Observatorul Prahovean.
Un tezaur impresionant, scos la lumină în Prahova
Duminică, în timpul unei ploi torențiale, cei doi au găsit obiectele într-o pădure din Făgetu, comuna Gura Vitioare, lângă Vălenii de Munte.
„Semnalul dat de detector ne-a oprit pe loc. Era semnal puternic și am știut că este ceva important. Am săpat cu grijă și am dat de un vas plin cu monede romane. Sunt multe, însă nu ne-am grăbit să stricăm ceva, mai ales că vasul era deja spart în pământ”, au povestit Cornelia și Leonard Popa, potrivit sursei.
Vasul a fost descoperit la aproximativ 40 de centimetri adâncime, ceea ce a permis scoaterea sa fără dificultăți. În apropiere au mai fost găsite și câteva obiecte din argint, care urmează să fie analizate de specialiști.
Piesele valoroase au fost predate Direcției pentru Cultură
A doua zi, soții Popa au predat toate descoperirile către Direcția pentru Cultură Prahova. Specialiștii Muzeului de Istorie și Arheologie vor inventaria și evalua monedele și artefactele.
Cornelia și Leonard Popa au povestit că, în cei șase ani în care au avut această activitate, au găsit numeroase obiecte vechi, precum monede, vase ceramice, bijuterii și arme din diverse perioade istorice. Ei subliniază că toate aceste descoperiri au fost predate autorităților abilitate, respectând legea și regulile de protecție a patrimoniului cultural.
Un alt tezaur a fost descoperit în Argeș
În octombrie 2025, doi pasionați de comori din județul Argeș au făcut o descoperire remarcabilă într-o pădure de lângă Ștefănești. Ei au găsit patru ulcele de lut, fiecare plin cu monede otomane vechi de peste trei secole. Piesele valoroase ar fi fost ascunse în timpul unui conflict.