Cuibul delincvenţilor cu epoleţi:28 de poliţişti au fost reţinuţi
- Petrisor Cana
- 10 ianuarie 2012, 23:17
29 de polițiști de la Secția 3 din București, un jandarm și alți doi polițiști de la Secția 1 au fost luați, în această dimineață, de ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) și de procurori pentru a fi audiați. 28 au fost reţinuţi.
UPDATE 9. Numărul poliţiştilor de la secţiile 1 şi 3, reţinuţi pentru luare de mită, complicitate la prostituţie şi la proxenetism, lipsire de libertate şi tortură, a ajuns la 28, aceştia urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. UPDATE 8: Zece dintre cei 31 de polițiști de la secțiile 1 și 3 din București au primit mandate de reținere pentru 24 de ore de la procurori Capitalei. Ei urmează să fie duși în fața judecătorilor Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă pentru acuzațiile de luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la prostituție și proxenetism, favorizarea infractorului, lipsire de libertate în mod ilegal sau tortură. UPDATE 7: Referitor la tânăra ținută cu forța în secția de poliție, purtătorul de cuvânt al DGA, inspectorul principal Monica Dajbog, a precizat, pentru EVZ, că aceasta a reclamat faptul că ar fi fost obligată să declare în scris că este prostituată, deși nu susținea acest lucru. Iar despre acuzațiile aduse polițiștilor, Monica Dajbog a explicat că acestea „pot fi probate cu ajutorul ofițerilor sub acoperire, cu ajutorul declarațiilor de martori dar și a înregistrărilor în mediul ambiental și telefonice”. UPDATE 6: Procurorul Bogdan Staicu de la Parchetul Capitalei a precizat, în urmă cu puțin timp, că polițiștii audiați azi ar fi săvârșit peste 100 de infracțiuni. „Deși nu acționau ca o grupare organizată, aceștia aveau două moduri de operare. Unii dintre ei constatau încălcările la regimul circulației și solicitau șpagă indirect”, a precizat Staicu. O altă metodă prin care polițiștii făceau rost de bani avea legătură cu prostituatele de la care cereau sume importante pentru a nu întocmi acte de cercetare. Potrivit lui Staicu, una dintre prostituate ar fi fost ținută aproape o noapte întreagă în secția de poliție fără a i se permite să telefoneze la un avocat și, în plus, ar fi fost și încătușată. Polițiștii ar fi „câștigat” între 50-600 de lei, zilnic. UPDATE 5: Sindicaliștii sunt de părere că acțiunea de astăzi a DGA este „excesiv de mediatizată” și că acuzațiile nu vor putea fi probate în lipsa unui flagrant. Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Marin Gruia, a declarat, pentru EVZ, că 80% dintre polițiștii din Sectorul 1 sunt înscriși în sindicatul pe care îl conduce și că este posibil ca toți cei audiați să fie dintre aceștia. Iar în opinia sa, serviciile de protecție ale MAI nu și-au făcut datoria. „Care este protecția? Din moment ce DGIPI avea infirmații de ce nu i-a sancționat și apoi mutat în altă parte? De ce i-a lăsat în continuare să săvârșească alte fapte? Oricum, cred că ne vom trezi că faptele penale nu pot fi dovedite în instanță, iar mediatizarea excesivă va pune presiune pe justiție”, este de părere Marin Gruia. Păstrând aceeași tonalitate, liderul Sindicatului „Diamantul”, Emil Păscuț spune că „este puțin deplasată această acțiune de masă care pare să fie făcută pentru imagine. Sunt sigur că, în timp, se va dovedi că cei mai mulți sunt nevinovați, ca și în cazul polițiștilor de frontieră. Din păcate, din lipsa flagrantului, multe dintre aceste acțiuni se termină cu neînceperea urmăririi penale”, a mai spus Păscuț. UPDATE 4: Situația creată la Secția 3 din Capitală, mai exact faptul că 29 dintre cei 140 de angajați ai secției sunt cercetați de procurori și polițiștii DGA, l-a determinat pe șeful Poliției Capitalei, chestorul Vasile Viorel să aducă alți lucrători la această secție. „Am luat măsura delegării unor polițiști pentru a completa echipa de la Secția 3. Noi am sprijint ancheta celor de la DGA și practic, primele informații au fost date de noi și de cei de la DGIPI. Primul care a aflat situația a fost șeful secției 3 de atunci, pe care l-am mutat la Secția 26. Iar pe șeful Secției 1 l-am determinat să părăsească sistemul, în partea a doua a anului trecut”, a precizat, pentru EVZ, chestorul Vasile Viorel. Șeful Poliției Capitalei a mai explicat și că a sancționat administrativ, anul trecut, mai mulți polițiști de la Secțiile 1 și 3 dar, din momentul în care s-a declanșat ancheta celor de la DGA i-a lăsat pe aceștia să își facă datoria și să probeze actele de corupție. UPDATE 3: La sediul DGA sunt aduse câteva zeci de persoane care, pe parcursul verificărilor, au fost filmate de către anchetatori, dând mită polițiștilor. Cel mai probabil, acestea vor fi acuzate de dare de mită. UPDATE 2: La această oră, la sediul Direcției Generale Anticorupție(DGA) au fost aduse peste 60 de persoane care urmează să fie cercetate. Potrivit anchetatorilor, verificările au început anul trecut de la o informație primită de la DGIPI. Interceptările în cazul polițiștilor, susțin aceleași surse, au fost făcute cu sprijinul SRI. „Au fost emise 30 de autorizații de percheziție care, în acest moment, sunt în plină desfășurare, iar cercetările au fost făcute cu sprijinul Poliției Capitalei și al Jandarmeriei Române”, a precizat, pentru EVZ, inspectorul principal Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al DGA. Cei mai mulți intre polițiștii care dau declarații la sediul DGA sunt acuzați că au lăsat mai multe tinere să practice prostituția, ba mai mult, au luat periodic de la acestea „contribuția”, importante sume de bani. În plus, una dintre fete îi acuză pe polițiștii Secției 3 că au sechestrat-o și că au torturat-o, susțin surse judiciare. UPDATE 1: Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au anunţat că s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de 31 de agenţi de poliţie din cadrul Secţiilor 1 şi 3 Bucureşti. Aceştia sunt acuzaţi de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, favorizarea infractorului, complicitate la prostituţie, complicitate la proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal sau tortură. Totodată, au fost emise 82 de mandate de aducere. De asemenea, au fost solicitate Tribunalului Bucureşti 30 de autorizaţii de percheziţie care au fost puse în aplicare.
Cercetările în cauză sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. UPDATE Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru EVZ că agenţii de la Ordine Publică ridicaţi azi dimineaţă au căzut în plasa ofiţerilor DGA sub acoperire, în special în trafic, deoarecea erau bănuiţi că iau bani de la şoferi. "Ofiţerii sub acoperire se aflau la volanul maşinilor şi ba treceau pe roşu, ba încălcau o regulă de circulaţie şi, apoi, cădea la pace cu agentul căruia îi oferea bani ca să nu îi amendeze sau să le ia permisul. În acest timp, poliţiştii care îi trăgeau pe dreapta erau filmaţi şi înregistraţi când luau banii", a explicat un om al legii. Acţiunea a durat câteva luni, timp în care DGA a strâns probe pentru a-i înfunda pe agenţi. Din primele informaţii reiese că 29 de poliţişti chemaţi la audieri sunt de la Secţia 3 Poliţie iar doi de la Secţia 1 Poliţie. Şapte dintre subofiţeri au fost luaţi de mascaţi chiar de la serviciu, restul fiind fie liberi, fie în concediu. Percheziţiile s-au făcut atât în secţii cât şi la domiciliile celor acuzaţi de luare de mită. La această oră, o bună parte dintre poliţiştii suspectaţi de luare de mită sunt audiaţi la sediul DGA în prezenţa procurorilr de la Parchetul de pelângă Tribunalul Bucureşti. "Încă nu au fost aduşi toţi dar ancheta este în curs de desfăşurare", au precizat anchetatorii. Descinderile au avut loc azi-dimineață. Politiștii sunt suspectați că luau bani de la diferite persoane pentru a nu aplica legea. Printre cei care făceau "donații" se numară și prostituate. Ancheta este în plină desfășurare. CITIȚI ȘI: Poliţist acuzat de tâlhărie. Ofiţerul era cercetat şi pentru luare de mită Cum a primit șpaga un polițist din Dolj- „Nu ai bani? Merg acasă la tine să mi-i dai!” Un polițist care a fost prins luând șpagă a fugit de sub escorta ofițerilor