Descinderi cu mascaţii pe terasa Tabu din Deta

Descinderi cu mascaţii pe terasa Tabu din Deta

Autorităţile statului au avut program de control în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Deta, începând cu terasa unde, în urmă cu două săptămâni, fiii primarului din localitate s-au dat în stambă, într-un scandal monstru, soldat cu trei oameni tăiaţi cu sabia şi, ulterior, cinci arestaţi.

Zeci de poliţişti şi inspectori de la Garda Financiară şi Inspecţia Muncii, împreună cu pompieri şi asistaţi de poliţişti de la trupele speciale au descins din mai multe maşini şi un autocar şi au luat la puricat localurile din Deta, județul Timiș, inclusiv cel in care a avut loc scandalul cu sabii. Nu au scăpat de verificări nici clienţii. Lor, oamenii legii le-au cerut actele, în căutarea vreunui urmărit general. Polițiștii spun că au găsit mai multe nereguli. „A fost o acţiune cu scop preventinv, pentru creşterea autoritrăţii instituţiilor statului. Totuşi au fost constatate o serie de nereguli ”, a declarat Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş. Patronul unuia dintre localuri a fost sancţionat pentru că difuza muzică fără drepturi de autor. Alte 13 amenzi au fost date patronilor care nu deţineau case de marcat fiscalizate corespunzător.

Unul dintre localurile verificate minuţios, inclusiv în ceea ce priveşte legalitatea documentelor, a fost Tabu. Aici, în noaptea de 23 spre 24 iulie, două găşti de tineri s-au luat la bătaie. A fost o reglare de conturi între traficanţii de ţigări. Protagoniştii atacatorilor au fost fraţii Bogdan şi Călin Roman, reţinuţi în arest preventiv, sub acuzaţia de ultraj, loviri si alte violente, precum si pentru port şi uz de armă albă fără drept în locuri publice.

Ne puteți urmări și pe Google News