Fotbalistul s-a certat cu antrenorul Mircea Rednic si va evolua pana la finalul sezonului la FC National, unde va fi imprumutat de "ros-albi".
Liga I s-a reluat aseara si pentru Dinamo, liderul detasat al campionatului. Echipa lui Mircea Rednic s-a impus pe teren propriu, scor 1-0, in partida cu Jiul Petrosani. Golul care a adus victoria in etapa a 20-a pentru „cainii rosii” a fost marcat de Catalin Munteanu, in minutul 70. In urma acestui succes, Dinamo s-a distantat la 15 puncte de Steaua, formatia clasata pe locul secund.
Schimbat la pauza cu Benfica
In ciuda pozitiei confortabile pe care o ocupa in campionat, la Dinamo nu este deloc liniste. Mijlocasul Denis Serban s-a certat la cutite cu antrenorul Mircea Rednic si a parasit sambata gruparea „ros-albilor”, urmand sa evolueze pana la vara, sub forma de imprumut, la FC National.
Relatiile dintre antrenor si jucator s-au rupt definitiv dupa meciul-retur cu Benfica Lisabona, din „16”-imile de finala ale Cupei UEFA. „Denis nu m-a satisfacut cu prezenta lui in joc”, l-a mustruluit Rednic, joi seara, pe fotbalist. La meciul respectiv, Denis Serban a fost schimbat la pauza.
Dupa ce a plecat, Denis Serban si-a cautat echipa. Petrica Buduru, oficial la Dinamo si socrul lui Denis, l-a contactat pe Sorin Cartu, antrenor la FC National. „Sorinaccio” s-a aratat incantat sa-l aiba in lot pe Denis Serban, mai ales ca „bancarii” trag din greu pentru a evita retrogradarea in esalonul secund.
Fiindca perioada de transferari s-a incheiat pentru formatiile din Liga I, trupa din Cotroceni il va legitima pe Denis Serban la AFC Clinceni, „satelitul” Nationalului.
Gol de poveste cu Steaua
Desi s-a consacrat la Steaua, Denis Serban, care este finul directorului general Cristi Borcea, a intrat la sufletul suporterilor dinamovisti dupa faza exceptionala realizata in turul campionatului, in ultimul minut al derby-ului cu Steaua, actiune incheiata cu un gol de generic. La faza respectiva, tehnicul mijlocas de buzunar a driblat in cascada sase adversari! Denis Serban este al doilea nume greu din fotbalul nostru care pleaca de la Dinamo, dupa Ionel Ganea, care in pauza de iarna a ales sa evolueze pentru Rapid.
La limita
Chin canin in „Groapa”
In epilogul etapei a 20-a din Liga I, Dinamo n-a rupt gura targului, fiind salvata de golul marcat de Catalin Munteanu, jucator pe care conducerea „cainilor rosii” l-a dat afara in pauza de iarna. „Cap de Zmeu” a fost atunci reprimit in lot dupa ce a cerut indurare din partea sefilor! Suparati pentru eliminarea din Cupa UEFA, suporterii dinamovisti nu s-a bulucit aseara la stadion.
La Dinamo au debutat impotriva Jiului letonul Maris Smirnovs si bosniacul Vojislav Vranjkovici. Inlocuit in minutul 56 cu Catalin Munteanu, angolezul Ze Kalanga s-a dus glont la vestiare, fara a da mana cu Rednic. Si africanul se afla in conflict deschis cu „Puriul”. La Dinamo este un adevarat turn Babel. Unii vin, altii pleaca. Ajuns acasa, in Ecuador, atacantul Caicedo n-are de gand sa se mai intoarca la Dinamo. Si managerul Florin Raducioiu a dat bir cu fugitii, deranjat de sicanele la care a fost supus de Petre Buduru si de Constantin Danilescu.
LIGA I
DINAMO - JIUL PETROSANI 1-0
Marcator: C. Munteanu (70)
DINAMO: Lobont 7 - Blay 6, Smirnovs 6, R. Stefan 5, Pulhac 5 - Ze Kalanga 4 (56, C. Munteanu 7), Margaritescu 6, Vranjkovici 5 (56, Balace 6), Ad. Cristea 6 - Cl. Niculescu 6, Danciulescu 5 (66, Mendy 6).
Antrenor: Mircea Rednic
JIUL: Anton 6 - C. Dinu 5, Kalai 6, Mihart 6, Tausan 5, M. Gheorghe 5 (78, Borza) - M. Voicu 6, Paclesan 5, Bicfalvi 5 (82, M. Constantinescu), Paleacu 5 - Dulcea 4 (86, Galdean).
Antrenor: Marin Tudorache
Stadion: „Dinamo”; Spectatori: 3.000; Arbitri: V. Berbecaru 6 - A. Onita 6, I. Mart 5
INTERVIU
Denis Serban: „Rednic a umblat cu cioara vopsita!”
Denis Serban a urmarit aseara meciul Dinamo - Jiul Petrosani la televizor, nefiind trecut pe foaia de joc la partida din „Groapa”. Intr-un interviu acordat EVZ, fotbalistul l-a acuzat dur pe antrenorul Mircea Rednic, despre care a spus ca s-a comportat miseleste fata de el. Denis nu este primul jucator care sustine ca „Puriul” nu este corect cu fotbalistii. Pentru ca obisnuieste sa semnalizeze stanga si sa vireze dreapta, Rednic a fost, de altfel, poreclit si „Strambul”.
EVZ: Salut, Denis, e adevarat ca ai plecat de la Dinamo? Denis Serban: Da, asa este. Sambata am avut o discutie cu antrenorul si am decis sa parasesc cantonamentul. M-am dus direct la Constanta, iar azi (n.r. - ieri) am revenit in Bucuresti. N-avea rost sa mai raman la Dinamo. N-am mai suportat sa stau rezerva, sa ma bage Rednic in echipa atunci cand avea el chef!
Te-a deranjat ca te-a scos la pauza, in meciul cu Benfica Lisabona?Asta a pus capac tuturor nedreptatilor pe care mi le-a facut! M-au deranjat mai multe lucruri. Nu meritam sa fiu schimbat cu Benfica. Chiar nu meritam! Asa consider eu.
„N-a fost corect fata de mine”
Ce alte motive ai avut sa-ti faci bagajele, in loc sa ramai, pentru a te bucura de un titlu la care ai pus si tu umarul? Imi pare rau ca plec, dar nu puteam sa stau la Dinamo pentru a-si bate joc de mine Rednic! Eu am crezut ca la Dinamo joaca cine e mai bun pe postul lui. N-a fost insa asa. Rednic n-a fost corect fata de mine.
La ce anume te referi? Concret! Decat sa ma astepte la cotitura, mai bine ma dadea afara! Doream sa se comporte altfel cu mine. Rednic a umblat cu cioara vopsita!
Nasul tau, Cristi Borcea, n-a incercat sa te intoarca din drum? Ce putea face Borcea? Nu s-a bagat in chestia asta.
E adevarat ca vei evolua la FC National pana la vara? Nu stie nimeni ca am plecat de la Dinamo, asa ca n-am o oferta concreta. Sunt niste discutii doar cu FC National. Am o oferta din Cotroceni. Probabil ca voi merge la FC National... Maine (n.r. - azi) voi purta o runda de negocieri cu cei de-acolo.