Ca orice român care a trăit în comunism, îmi amintesc foarte bine de cozile interminabile, pe două-trei rînduri de la alimente şi, cu siguranţă n-am să le uit în veci. Totuşi, ceva mă deranja infinit mai tare decît orele pierdute rezemînd vitrinele în soare sau frig, mai mult decît umilinţa de a aştepta să cumpăr cu banii mei mîncarea pe care de cele mai multe ori nu aveam posibilitatea să o aleg, ci trebuia să mă mulţumesc cu ceea ce trîntea măcelarul, Stăpînul Cărnii pe cîntar: mă deranja bombăneala laşă, şoptită, cu ochii rostogoliţi prudent în toate direcţiile, a „tovarăşilor de coadă”.
Citiţi întregul articol şi comentaţi pe Hydepark.ro.
Recomandările noastre
