Delegația României a câștigat 3 medalii la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică
- Daniel Spasov
- 29 iunie 2014, 21:22
România a obţinut trei medalii la CM de gimnastică aerobică de la Cancun (Mexic): aur la trio feminin, argint la echipe şi la individual feminin.
Prima medalie obţinută de România la a fost cea de argint la echipe, în componenţa Corina Constantin, Bianca Becze, Marius Petruşe, Anca Surdu, Andreea Bogati, Bianca Gorgovan, Dacian Barna, Alina Radu şi Marius Gavriloaie. Titlul mondial a revenit Franţei, iar medalia de bronz Chinei.
A urmat medalia de argint la individual feminin, câştigată de Corina Constantin (22.000), care a fost depăşită de Lubov Gazov (Austria), în timp ce Aurelie Joly (Franţa) a obţinut bronzul, dar şi cea de aur la trio feminin.
Echipa României, în componenţa Corina Constantin, Anca Surdu şi Andreea Bogati a obţinut un total de 21.541 puncte, cu care s-a clasat pe prima poziţie a clasamentului. Pe podium au mai urcat China şi Coreea de Sud.