Deficitul comercial a ajuns la 15 miliarde de euro

Deficitul comercial a ajuns la 15 miliarde de euro

Importurile au crescut deficitul comercial al Romaniei pana la 15,1 miliarde de  euro, in primele noua luni ale anului.

Conform datelor Institutului National de Statistica (INS), deficitul comercial a crescut cu 57.8 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Deficitul s-a adancit odata cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, din cauza scoaterii taxelor pe importuri si a scumpirii leului in primele sapte luni ale anului.

In consecinta, deficitul de cont curent s-a dublat si el pana la 10,2 miliarde de euro in primele opt luni ale anului, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

Dolarul slab prieste americanilor

Deficitul comercial al Statelor Unite s-a micsorat simtitor in luna Septembrie, datorita scaderii dolarului care a dus la cresterea exporturilor, relateaza presa internationala.

Economistii americani vad cu ochi buni situatia si au anuntat ca estimarile castigurilor economiei americane vor creste in urmatoarele luni.

Oficialii din Departamentul Comertului au anuntat ieri ca deficitul comercial s-a micsorat in septembrie cu 0,6%, pana la 56,5 miliarde de dolari, adica cel mai mic nivel din ultimii doi ani.

Exporturile americanilor au crescut luna trecuta cu 1,1 la suta pana la 140,1 miliarde de dolari. Declinul dolarului intre valutele internationale a facut marfurile americane mai atractive iar aceasta tendinta s-a manifestat inca din luna martie a acestui an.

Ne puteți urmări și pe Google News